- Home
- Revista presei
-
(30.05.2011, 06:29)
Laserul de la Măgurele valorează 280 de milioane de euro
La Măgurele (judeţul Ilfov), un oraş cu mai puţin de 10.000 de locuitori, ar putea începe de anul viitor construcţia celui mai mare laser din lume, ELI - NP (Extreme Light Infrastruture - Nuclear Physics), în valoare de 280 de milioane de euro.

Laserul de la Măgurele valorează 280 de milioane de euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Specialiştii spun că pentru fiecare euro plasat într-un astfel de proiect, patru se întorc înapoi, aşa că dacă laserul se va face la Măgurele, fosta comună ar putea vedea investiţii de peste un miliard de euro.
După o lungă perioadă în care partea de cercetare - dezvoltare a fost abandonată, medici, IT-işti sau cercetători preferând să plece în strainătate, oamenii de ştiinţă care au mai rămas la Măgurele şi care se ocupă de acest proiect spun că laserul uriaş va schimba fluxul şi că cei buni vor reveni acasă. Mai mult, ELI - NP este printre proiectele de dezvoltare economică propuse de Consiliul Investitorilor Străini, iar în cazul în care se va realiza ar putea aduce la Măgurele companii producătoare de echipamente medicale, de software dar şi din industria apărării care folosesc laserul, ducând la formarea a peste 12.000 de locuri de muncă. Dintre aceste locuri de muncă, peste 200 de oameni vor lucra în centrul de la Măgurele în cercetare şi suport tehnic.
Citeşte mai multe despre investiţia pentru laserul de la Măgurele pe www.zf.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Decizia ICCJ. De ce a decis instanţa arestarea preventivă a lui Horaţiu Potra şi a fiului său
-
„S-a certat şi a fost nepoliticos”. Cum relatează presa rusă de stat discuţia aprinsă dintre Trump şi Zelenski
-
Surse: Horaţiu Potra, fiul lui şi alte 17 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe