Sanitas: Limitarea sporurilor la maxim 20% va afecta salariaţii din sănătate şi asistenţă socială

Federaţia Sanitas transmite că raportarea coeficienţilor de salarizare la salariul minim brut pe ţară aflat în plată, de 2300 de lei, faţă de cel de 2500 de lei în prezent, este un semnal de alarmă pentru salariaţii bugetari, iar limitarea sporurilor la maxim 20% va afecta salariaţii din sănătate.

600 afișări
Imaginea articolului Sanitas: Limitarea sporurilor la maxim 20% va afecta salariaţii din sănătate şi asistenţă socială

Sanitas: Limitarea sporurilor la maxim 20% va afecta salariaţii din sănătate şi asistenţă socială

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România transmite, joi, că a luat act de Memorandumul „Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice” aprobat în şedinţa de guvern de miercuri, iar unele dintre principiile enunţate sunt din start greşite, în opinia sindicaliştilor, pentru că pun bazele viitoarelor reduceri de venituri din sistemul bugetar, în condiţiile în care coaliţia de guvernare a negat în permanenţă că vor fi făcute reduceri ale veniturilor.

„Raportarea coeficienţilor de salarizare la salariul minim brut pe ţară aflat în plată, de 2.300 de lei, faţă de cel de 2.500 de lei la care se raportează acum în Legea 153/2017 este primul semnal de alarmă pentru salariaţii bugetari. De asemenea, limitarea sporurilor la maxim 20% pentru fiecare salariat, va afecta cu siguranţă în mod special salariaţii din sănătate şi asistenţă socială, sisteme în care sporul pentru asigurarea continuităţii (spor de noapte, spor pentru sâmbete, duminici şi sărbători legale) ocupă aproape în totalitate procentul de 20%, iar stabilirea sporului de condiţii de muncă, în sumă fixă, până la 25% din salariul minim brut pe ţară, va aduce reduceri considerabile de venituri tuturor categoriilor de salariaţi din aceste sisteme”, transmit sindicaliştii din Federaţia Sanitas.

Sindicaliştii privesc cu îngrijorare şi scepticism strategia Guvernului în ceea ce priveşte reaşezarea salarizării personalului plătit din fonduri publice şi spun că sunt pregătiţi să reacţioneze.

„Vom solicita în regim de urgenţă organizarea de întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cu cei ai Ministerului Muncii pentru discuţii atât pe marginea Memorandumului cât şi a viitoarei legi a salarizării, cu speranţa că guvernanţii vor trata cu maximă seriozitate instituţia dialogului social şi vor elabora cu reală transparenţă modificările pe care le doresc aduse sistemului de salarizare a bugetarilor, ţinând cont de opinia reprezentanţilor salariaţilor”, mai spun cei de la Sanitas.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici