ACCIDENTUL AVIATIC DE LA SIUTGHIOL: Asistenta Camelia Harton a fost înmormântată la Năvodari. Slujba, oficiată de IPS Teodosie

Asistenta medicală Camelia Gabriela Harton, care a murit, alături de colegii săi de echipaj, în urma prăbuşirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, a fost înmormântată, joi, în Cimitirul Central din Năvodari, ceremonia religioasă fiind oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

583 afișări
Imaginea articolului ACCIDENTUL AVIATIC DE LA SIUTGHIOL: Asistenta Camelia Harton a fost înmormântată la Năvodari. Slujba, oficiată de IPS Teodosie

Asistenta Camelia Harton a fost înmormântată la Năvodari. Slujba, oficiată de IPS Teodosie (Imagine: Adrian Bioglu/Mediafax Foto)

Slujba de înmormântare a Cameliei Harton a fost oficiată la Biserica Buna Vestire din Năvodari de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, şi un sobor de preoţi, ceremonia, începută în jurul orei 12.00, durând aproape două ore, transmite corespondentUL MEDIAFAX.

După slujbă, cortegiul funerar s-a îndreptat către Cimitirul Central din Năvodari, unde asistenta în vârstă de 38 de ani, care aflase chiar în ziua morţii că era însărcinată, a fost înhumată. Ea a fost înmormântată alături de soţul său mort în urmă cu 11 ani şi cu care avea o fetiţă de 13 ani.

La funeralii au participat câteva sute de persoane - rude, prieteni şi colegi ai asistentei medicale - între acestea fiind viceprimarul din Năvodari, Florin Chelaru şi consilieri locali.

Joi după-amiază, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, asistenta Camelia Gabriela Harton va fi declarată, post mortem, Cetăţean de onoare al oraşului.

Marţi după-amiază, la capela din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, unde s-au aflat cele patru victime ale accidentului aviatic de luni după-amiază, a avut loc o ceremonie religioasă în memoria acestora, la care au fost prezenţi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, conducerea spitalului, colegi, rude şi membri ai familiilor victimelor.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al asistentei medicale Camelia Gabriela Harton a fost depus, marţi seară, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, unde a rămas în noaptea de marţi spre miercuri, vegheat de zeci de persoane - rude, prieteni şi colegi de la SMURD, în cursul zilei de miercuri fiind dus la Năvodari, localitatea natală a femeii.

Asistenta medicală Gabriela Harton avea 38 de ani şi lucra la SMURD Constanţa din 2008, de la înfiinţarea serviciului. Ea era văduvă de 11 ani şi avea o fetiţă de 13 ani. De curând, asistenta începuse o relaţie cu un comandant de vas, Cristian Ciortan, pe care în ziua tragediei îl anunţase, printr-un sms dat din elicopter, că este însărcinată.

În urma prăbuşirii elicopterului SMURD în lacul Siutghiol, şi-au mai pierdut viaţa medicul Laura Vizireanu, pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul aparatului de zbor, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel.

Luni după-amiază, cei patru transportaseră de la Tulcea la Spitalul Judeţean Constanţa un pacient cu embolie pulmonară, iar în momentul prăbuşirii în lacul Siutghiol, în jurul orei 16.10, elicopterul se întorcea de la Aeroporul Kogălniceanu, unde alimentase şi se îndrepta spre Tuzla.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici