- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.11.2016, 14:42)
- Firuta Flutur
Accidentul de pe Autostrada Soarelui: 19 răniţi sunt în continuare internaţi în spitale din Bucureşti şi Călăraşi
19 victime sunt internate în continuare, marţi, în spitale din Bucureşti şi Călăraşi în urma accidentului produs sâmbătă dimineaţă pe Autostrada Soarelui, au anunţat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Accidentul de pe Autostrada Soarelui: 19 răniţi sunt în continuare internaţi în spitale din Bucureşti şi Călăraşi
Astfel, patru oameni sunt internaţi, marţi, la Spitalul Elias, câte trei răniţi primesc în continuare îngrijiri medicale în spitalele Pantelimon, Floreasca, Bagdasar-Arseni şi Sfântul Ioan, alte două victime sunt internate la Spitalul Universitar, iar o persoană este în atenţia medicilor de la Spitalul Călăraşi.
Din primele cercetări, a rezultat că principalele cauze ale accidentului în lanţ au fost viteza neadaptată condiţiilor meteo şi nepăstrarea distanţei corespunzătoare faţă de autovehicului din faţă.
Parchetul Călăraşi a preluat dosarul penal deschis în cazul acestui accident, iar încadrarea este de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând ca în urma anchetei procurorii să stabilească persoana sau persoanele care se fac vinovate de producerea coliziunii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ponta, dacă ajunge preşedinte: Primul lucru, dimineaţă, mă duc la guvern
-
Rusia nu vrea să cedeze teritoriul cucerit. Kremlinul afirmă că discuţiile privind teritoriul ucrainean anexat „nu sunt negociabile”
-
Trump impune oficial tarife de 25% pentru Mexic şi Canada, şi încă 10% pentru China. Când vor intra în vigoare
În carambolul produs sâmbătă dimineaţă, la kilometrul 67 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul de mers către Constanţa, patru persoane şi-au pierdut viaţa, 36 au fost rănite, iar 33 de vehicule au fost avariate, acesta fiind considerat cel mai grav accident rutier, din punct de vedere al numărului maşinilor implicate, care a avut loc în România.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe