- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.01.2015, 19:47)
- Elvira Gheorghita
Actele de violenţă din şcoli, înregistrate şi anunţate la inspectorat într-o oră de la producere
Fiecare şcoală va avea fişe pentru înregistrarea oricărui act de violenţă, aşa cum este în toată Europa, iar în termen de o oră de la producerea unor astfel de fapte va fi anunţat inspectoratul şcolar, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Florian Lixandru.

Actele de violenţă din şcoli, înregistrate şi anunţate la inspectorat într-o oră de la producere (Imagine: Shutterstock)
Inspectorul general şcolar a arătat, vineri, într-o conferinţă, că noul regulament şcolar stipulează foarte clar acţiunile ce trebuie întreprinse în cazul unor acte de violenţă în şcoli.
"Noul regulament şcolar reprezintă primul document fundamental, care include şi nomenclatorul actelor de violenţă. Aceste acte sunt clasificate în violenţe uşoare, violenţe grave. Este primul document în care apar proceduri de intervenţie de la nivelul şcolii prin Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei, proceduri care se referă la toate aceste categorii de intervenţie. (...) În momentul de faţă nu mai putem vorbi la general că avem violenţă mare sau mică. Este o fişă de monitorizare a actelor de violenţă. Aşa putem discuta prin elemente comparative, pe semestre, pe ani, pe categorii de violenţă, de la un an la altul. În momentul de faţă violenţa se măsoară prin elemente clare, stabilite prin acest nomenclator, aceste fişe ale actelor de violenţă, care există şi nivel european şi care sunt elaborate de Institutul de Ştiinţă a Educaţiei", a explicat Lixandru.
Potrivit inspectorului general, orice act de violenţă, trebuie anunţat în termen de o oră inspectoratului şcolar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator
Fiecare şcoală va avea obligatroiu o comisie pentru prevenirea şi combaterea violenţei. Această comisie adoptă anual un Plan operaţional al unităţii şcolare privind reducerea fenomenului violenţei în mediul şcolar. Comisia de prevenire a violenţei analizează cazul, gradul de vinovăţie şi sancţiunea ce se impune, a mai spus Lixandru, precizând că nu susţine măsurile punitive, ci mai degrabă dialogul.
El a mai arătat că foarte important pentru prevenirea violenţei în şcoli este contractul educaţional, pentru că acolo sunt precizate obligaţiile clare ale părinţilor, ale cadrelor didactice şi ale elevilor.
"Acolo se spune foarte clar şi, pentru prima dată într-un document şcolar, ce trebuie să respecte elevii când sunt în unitatea de învăţământ. (...) Pentru prima dată apare cuvântul «etnobotanice», pentru că este un termen care în urmă cui 10 ani nu putea să fie prevăzut într-un regulament şcolar. De asemenea, apare pentru prima dată clar interdicţia de a intra în şcolă cu arme", a adăugat şeful ISMB.
Întrebat care este cel mai frecvet tip de violenţă, Lixandru a răspus că este violenţa verbală.
"Violenţa cotidiană este o violenţă verbală. Dacă în momentul respectiv intervine un diriginte sau un învăţător, poate fi stopată şi nu poate degenera. Fiecare act de violenţă mai serios are o istorie care pleacă de la lucruri mărunte legate de jigniri, de ridicarea vocii, de apostrofări, de ameninţări. În acel moment este necesară intervenţia urgentă a educatorului. Niciodată sau foarte rar se întâmplă ca un copil să lovească din senin, de obicei sunt nişte elemente preliminare care însoţesc un act de violenţă gravă", a spus inspectorul general.
Raportul privind violenţa în şcolile Capitalei de anul trecut indică faptul că există o vârstă critică, în jur de 15 ani, la care apar cele mai multe acte de violenţă.
"În anul şcolar 2013-2014 au fost raportate circa 109-110 acte de violenţă mai deosebită. Cele mai multe acte de violenţă s-au produs anul trecut în învăţământul profesional, liceele tehnice, unde gradul de educaţie este ceva mai redus. Să nu uităm că 10 la sută din copiii din aceste licee vin din afara Bucureştiului, acolo sunt ceva probleme. Liceele în general situate cam în fostele zone industriale sau la periferia municipiului creează ceva probleme, dar nu este o regulă. Avem licee tehnologice, licee care sunt foarte bine ţinute în mână, foarte organizate. Pot să apară acte de violenţă şi într-un colegiu naţional, dar foarte rar", a declarat şeful ISMB.
În Capitală cele mai frecvente acte de violenţă vizează lovirile şi furturile, în principal furturile de telefoane, a mai spus Lixandru.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval