- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.10.2017, 14:21)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG prin care se menţine acreditarea şcolilor doctorale
Avocatul Poporului a sesizat, miercuri, CCR, cu privire la OUG 54/2017 prin care se menţine acreditarea şcolilor doctorale autorizate provizoriu până la 1 octombrie 2019, considerând că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale.
466 afișări
Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG prin care se menţine acreditarea şcolilor doctorale
Astfel, Avocatul Poporului a sesizat direct CCR cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la O.U.G. nr. 54/2017 privind modificarea art. VIII alin.(3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, apreciind că aceasta contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (5) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, afectează principiul securităţii raporturilor juridice, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul supremaţiei legii, consacrate de art. 1 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi art. 11 şi art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la obligaţiile României decurgând din dreptul internaţional.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vine vacanța cu capsula din Franța. Stratoflight lucrează la o capsulă care duce turiștii în spațiu
-
Războiul din Ucraina, ziua 798. Noi bombardamente ruseşti în Odesa. Cel puţin trei ucraineni au murit / Răspunsul Ucrainei: Kievul a lansat miercuri dimineaţa atacuri cu drone asupra mai multor regiuni ruseşti
-
China: 19 persoane au murit după prăbuşirea unei autostrăzi
-
Intervenţie în forţă. Poliţia din New York a demontat taberele pro Palestina şi Hamas
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Avocatul Poporului a constatat că în anul 2016, observând expirarea termenului pentru care şcolile doctorale au autorizaţii provizorii, Guvernul a intervenit pe calea OUG nr. 96/2016 pentru deblocarea situaţiei, iar un an mai târziu, Executivul a promovat o nouă OUG de prorogare a termenului până la care şcolile doctorale autorizate provizoriu sunt considerate acreditate, nota de fundamentare a O.U.G. nr. 54/2017 furnizând aceeaşi justificare cu cea a O.U.G. nr. 96/2016.
Astfel, Avocatul Poporului observă faptul că motivarea situaţiei extraordinare şi a urgenţei OUG din anul 2017 este identică cu cea din anul 2016.
"Rezultă că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011 şi până în prezent nu a fost realizată evaluarea şcolilor doctorale de către instituţiile îndrituite de lege cu această sarcină. Prin urmare, circumstanţele pentru care legiuitorul delegat (Guvernul) a acţionat în anul 2016 au rămas neschimbate, dar pierd caracterul de noutate, specific unei situaţii extraordinare. În privinţa condiţiei caracterului obiectiv al situaţiei extraordinare, definită de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului), nici aceasta nu poate fi susţinută, având în vedere obligaţiile legale ale Ministerului Educaţiei Naţionale în domeniu. Cât priveşte condiţia privind motivarea urgenţei în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, aceasta trebuie să fie efectivă, adică să demonstreze necesitatea obiectivă a adoptării reglementării în regim de urgenţă, nu doar să enunţe această necesitate, astfel cum s-a procedat în preambulul O.U.G. nr. 54/2017", menţionează Avocatul Poporului.
Referitor la justificarea privind nevoia urgentă de asigurare a calităţii în procesul de învăţământ, Avocatul Poporului precizează că asigurarea calităţii se realizează prin efectuarea evaluării şcolilor doctorale, nicidecum prin amânarea acesteia.
"Totodată, aşa cum se arată în notele de fundamentare ale celor două ordonanţe de urgenţă incidente, evaluarea nu a fost efectuată în ultimii 6 ani, adică de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, deşi metodologia a fost adoptată încă din anul 2012. Se constată astfel că asigurarea calităţii învăţământului superior este doar proclamată ca prioritate şi principiu de guvernare, în realitate este amânată sine die", menţionează instituţia.
Avocatul Poporului menţionează că, din analiza situaţiei expuse, nu se constată existenţa unui pericol public major care să nu poată fi evitat decât pe calea emiterii unei ordonanţe de urgenţă.
"De altfel, ordonanţa de urgenţă examinată nu conţine măsuri urgente pentru salvarea unui interes public aflat în pericol, aceasta cuprinzând un articol unic", se arată în comunicatul transmis de Avocatul Poporului, care apreciază că interesul public care trebuie protejat este chiar asigurarea unui învăţământ de calitate, cu atât mai mult cu cât emiterea diplomelor de doctor în lipsa aplicării legislaţiei naţionale şi internaţionale cu privire la standardele de calitate a făcut obiectul a numeroase critici, atât pe plan intern cât şi la nivel internaţional.
"Din Notele de fundamentare ale celor două ordonanţe de urgenţă rezultă că evaluarea şcolilor doctorale nu a fost efectuată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011 şi până la data prezentei. Rezultă, astfel, că puterea executivă nu şi-a exercitat (prin organele de specialitate) atribuţiile directe în materie, dar, în schimb, a intervenit în sfera puterii legislative, făcând uz de mijlocul delegării de două ori (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2017), prelungind autorizarea provizorie a şcolilor doctorale cu doi ani, deşi reglementările legale impun evaluarea periodică a acestora. Se constată, astfel, că, prin nerespectarea normelor legale imperative din domeniu, este afectat principiul supremaţiei legii şi totodată cel al securităţii raporturilor juridice", menţionează instituţia.
Avocatul Poporului consideră că, în contextul în care are la dispoziţie mijloacele legale pentru aplicarea procedurilor de evaluare şi acreditare, Executivul a intervenit legislativ pentru prelungirea autorizării provizorii a şcolilor doctorale, măsură care apare pe de o parte artificială, iar pe de altă parte, o intervenţie nejustificată în activitatea Legislativului, cu atât mai mult cu cât măsura extraordinară a ordonanţei de urgenţă a fost folosită atât în anul 2016, cât şi în anul 2017.
"În aceste condiţii, poate fi reţinută ingerinţa nejustificată a Guvernului în atribuţiile de legiferare ale Parlamentului, ceea ce contravine principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat", subliniază Avocatul Poporului.
Analizând prevederile europene şi internaţionale în materia asigurării calităţii în învăţământul superior, Avocatul Poporului constată şi faptul că actul normativ criticat încalcă prevederile Constituţiei referitoare la obligaţia statului român de a-şi îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile asumate prin documentele internaţionale la care este parte.
Citește pe alephnews.ro: Elon Musk concediază 500 de angajați. Rețeaua Supercharging a Tesla a fost eliminată
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Viitorul SUA, dacă Trump va fi reales: Fostul Președinte își dezvăluie planurile pentru TIME. „Putin îl va elibera imediat pe Gershkovich”
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe