Băsescu: Suntem obligaţi să deschidem exploatările miniere închise şi o vom face

Preşedintele Băsescu a declarat, sâmbătă, că există obligaţia ca până la sfârşitul anului să fie deschise exploatările miniere închise, pentru crearea de locuri de muncă, spunând că "suntem în situaţia de a face acest lucru şi o vom face", fie că va fi cu investitori, fie cu sprijin guvernamental.

1111 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Suntem obligaţi să deschidem exploatările miniere închise şi o vom face

Băsescu: Suntem obligaţi să deschidem exploatările miniere închise şi o vom face (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

Băsescu a făcut aceste declaraţii la Şcoala de vară a UNPR, care are loc la Mangalia.

Şeful statului a spus că prioritatea este crearea locurilor de muncă, iar acest lucru poate fi făcut prin redeschiderea exploatărilor miniere care în prezent sunt închise.

"Avem obligaţia ca până la sfârşitul anului să redeschidem exploatările miniere închise. Suntem în situaţia de a face acest lucru şi o vom face, fie că va fi cu investitiori, fie că va fi cu sprijin guvernamental", a declarat preşedintele.

El a dat exemplul redeschiderii exploatării de cupru de la Roşia Poieni, de câtre Regia Cuprului Deva, în contextul creşterii preţului mondial la cupru.

Şeful statului a mai spus că locuri de muncă pot fi create şi din exploatarea agriculturii şi a turismului, pe care le consideră "resurse veşnice care nu depind de globalizare".

"Pământul şi frumuseţile ţării nu pot fi delocalizate", a apreciat Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici