- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.12.2019, 20:06)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BNS anunţă proteste împotriva OUG 79, în faţa CCR
Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical anunţă că vor protesta, miercuri şi joi, în faţa CCR pentru a atrage atenţia cu privire la OUG 79/2017, aceştia subliniind că peste 1 milion de salariaţi au fost afectaţi.
190 afișări
BNS anunţă proteste împotriva OUG 79, în faţa CCR
Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că vor fi proteste în faţa CCR, miercuri şi joi, între orele 9,00-12,00, la acţiune urmând a participa aproximativ 50 de persoane.
„Prin acest protest vrem să atragem atenţia Preşedintelui Curţii Constituţionale, dar şi a celorlalţi membri ai Curţii asupra faptului că în intervalul noiembrie 2018-august 2019 au fost înregistrate la Curte 19 dosare care vizează în integralitate sau parţial prevederi ale Titlul V, din OUG 79/2017. Peste 1 milion de salariaţi au fost afectaţi în drepturile lor individuale garantate de Constituţia României în cursul anului 2018”, se arată într-un comunicat de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Antreprenorii, managerii din privat, oamenii de business, trebuie să se implice mai mult în guvernarea României
-
Moscova reacţionează la declaraţiile lui Macron şi David Cameron: Este o escaladare directă a tensiunilor în jurul conflictului ucrainean
-
F-35 pentru România. Un model expoziţional al avionului de generaţia a cincea va fi prezent la BSDA 2024
-
Spionajul american avertizează: Războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând
Potrivit sursei citate, sindicaliştii cer Curţii Constituţionale să respecte propria lege de funcţionare 47/1992, cât şi propriul regulament.
„Un subiect atât de important pentru milioane de salariaţi ai României cât şi pentru generaţiile viitoare (întrucât OUG 79/2017 generează mecanisme de finanţare ale sistemului de securitate socială din România) nu poate să aştepte la nesfârşit o soluţie de constituţionalitate! Cerem, de asemenea, celorlalte instituţii responsabile să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege şi să comunice punctele de vedere oficiale către Curte cu maximă celeritate, aici referindu-ne la Avocatul Poporului, Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senatul României”, mai spune BNS.
Citește pe alephnews.ro: Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk dezvoltă o „mașină de știri” cu ajutorul lui Grok: „Contează doar ce spun oamenii despre știri”
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte: Se întâmplă mult mai rapid decât credem şi poate duce la o moarte mult mai brutală decât ne putem imagina
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe