Ce facultăţi au fost în topul preferinţelor pentru absolvenţii de liceu

Absolvenţii de liceu au ales informatica şi medicina, ignorând facultăţi care specializează în meserii bine plătite. În ţară există specializări suspendate din cauză că nu au fost suficienţi doritori. Singura facultate care pregăteşte specialişti în tehnologia mobilei are zeci de locuri libere.

11290 afișări
Imaginea articolului Ce facultăţi au fost în topul preferinţelor pentru absolvenţii de liceu

Ce facultăţi au fost în topul preferinţelor absolvenţilor de liceu

Absolvenţii de liceu care au ales să înveţe la Cluj, Timişoara sau Sibiu au preferat ingineria, informatica sau medicina. În acest timp, singura facultate din România care pregăteşte specialişti în designul şi tehnologia mobilei şi a produselor finite din lemn nu a avut căutare la tineri, deşi locurile de muncă sunt ca şi asigurate. La Ploieşti o specializare unică în ţară a fost suspendată din cauza lipsei de studenţi, aceeaşi soartă având-o şi la Galaţi una dintre cele mai rare specializări de la universităţile din întreaga ţară. Aici, la admitere s-au prezentat doar doi candidaţi şi profesorii au decis să suspende cursurile.

La Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu cea mai mare concurenţă a fost la Inginerie, datorită dezvoltării parcului industrial de la marginea oraşului, care oferă locuri de muncă tinerilor încă din timpul facultăţii.

Rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Bondrea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în urma examenelor de admitere pentru anul universitar 2018 – 2019, cea mai mare concurenţă a fost la Inginerie.

„Am avut concurenţă mare la Inginerie. Este un lucru normal, datorită faptului că avem parteneriate cu fabrici din Parcul Industrial, care au nevoie de oameni bine pregătiţi. Acum se va dezvolta şi un centru de cercetare. Practic, au nevoie de angajaţi foarte mulţi şi foarte buni”, a spus prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea.

Potrivit acestuia, pentru a atrage cât mai mulţi studenţi şi din străinătate către programele de licenţă ale Facultăţii de Inginerie sunt discuţii ca, pe lângă oferta actuală, să fie introduse şi module în limba engleză.

„Avem mulţi studenţi din străinătate care vin pentru studii de inginerie, dar nu atât pe cât ne-am dori”, a spus Bondrea.

În total, la Inginerie au fost scoase la concurs 883 de locuri la Licenţă şi 455 la programe de master.

Concurenţă a fost şi la Facultatea de Medicină, unde au candidat patru persoane pe un loc pentru toate programele scoase la concurs, respectiv Medicină generală, Farmacie şi Medicină Dentară.

În Cluj-Napoca, specialiştii în IT sunt la mare căutare pe piaţa muncii, oraşul susţinând noile tehnologii şi aici activând sute de firme din acest domeniu. Multe dintre acestea racolează angajaţii de pe băncile facultăţilor, iar astfel diploma de licenţă asigură automat un loc de muncă în acest domeniu.

Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) are alocate pentru anul universitar 2018/ 2019 un număr de 561 de locuri la specializarea Informatică pentru limbile română, maghiară, germană şi engleză în primul an, numărul fiind constant din 2015.

”UBB acordă o atenţie ridicată specializărilor practice, şi vorbim aici şi de Informatică, aceasta fiind din ce în mai cerută în ultimii ani. În momentul în care termină facultatea, absolvenţii de Informatică îşi găsesc aproape automat un loc de muncă în domeniu, dacă nu şi-l găsesc încă de pe băncile facultăţii. Noi încercăm să pregătim toţi studenţii pentru cerinţele pieţei muncii, care sunt corelate cu ceea ce îşi doresc angajatorii, în condiţiile în care avem parteneriate cu firme din domeniul IT. Ne adaptăm în permanenţă modul de predare şi curricula în funcţie de ceea ce ne cere piaţa. Facultatea de Matematică-Informatică este una în care solicitarea din partea elevilor este foarte mare, astfel că avem întotdeauna un număr mult mai mare de candidaţi decât locurile oferite”, a declarant, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieş.

Aceasta a explicat că, din păcate, deşi există o cerere mare pentru specializarea de Informatică, locurile nu pot fi suplimentate mai mult decât o permit spaţiile de învăţământ, de practică şi numărul profesorilor.

”Dacă noi am creşte artificial numărul locurilor alocate în anul întâi, ar însemna să supraîncărcăm şi spaţiile de învăţământ şi normele profesorilor, ceea ce ar duce la diminuarea calităţii actului de educaţie şi ar implica şi costuri financiare suplimentare”, a menţionat Irimieş.

Şi la Timişoara specializarea Informatică este cea mai căutată în Universitatea Politehnica din Timişoara, la admiterea din vară fiind înscrişi 12 candidaţi pe un loc, în condiţiile în care viitorii studenţi nu trebuie să dea examen de admitere.

Rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Viorel Şerban, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că specializarea Informatică, din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, este cea mai căutată din cadrul instituţiei. În timpul admiterii din vară, concurenţa a fost de 12 pe un loc.

“Pe primul loc, de departe este Facultatea de Automatică şi Calculatoarele, care are trei specializări: Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, Automatică şi Informatică Aplicată şi, de asemenea, este Informatica simplă, unde concurenţa este astronomică, pentru că acolo concursul este doar pe bază de dosare, nu se dă examen. În această vară am avut 12 pe un loc. La celelalte două specializări se dau examene şi am avut în jur de trei pe un loc”, a afirmat Viorel Şerban.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii Politehnica din Timişoara, în acest an universitar au fost admişi peste 700 de candidaţi în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, în condiţiile în care cifra de şcolarizare a fost dublată în ultimii cinci ani. Cu toate acestea, numărul IT-iştilor este insuficient pentru companiile din vestul ţării.

“Noi, din păcate, avem şi o limită a şcolarizării, în sensul în care dacă vrem învăţământ de calitate, nu putem să-i luăm chiar pe toţi sau să dublăm locurile peste noapte. În fiecare an asigurăm o creştere de 10, 20% a numărului de locuri, ceea ce am făcut şi anul acesta, ca să asigurăm şi învăţământ de calitate. Eu cred că este un ritm bun, capacitatea noastră ca şi cadre didactice pentru un învăţământ de calitate ne asigură o creştere anual. Cred că dacă ne raportăm la ultimii cinci ani, aproape că am avut o dublare . Nu acoperim nevoia de IT-işti, însă, aşa cum am spus, avem o anumită limită, este şi un lucru bun că absolut toţi studenţii noştri se angajează, nu e unul neangajat. Pe partea de IT, angajabilitatea este de 100%, iar pe universitate avem peste 90%”, a explicat Viorel Şerban.

Conform rectorului Universităţii Politehnica din Timişoara, la polul opus se află facultăţi precum Construcţii, Inginerie Mecanică sau Transporturi, unde viitorii studenţi nu se înghesuie să se înscrie.

“În continuare în zona construcţiilor avem probleme şi nu ştiu de ce, pentru că în acest domeniu parcă e un interes. Staţionăm ca şi interes în zona construcţiilor. Tot aşa, Ingineria Mecanică şi Ingineria Transporturilor nu se situează la ce ne-am aştepta noi. Sunt câteva domenii pe care parcă piaţa le-ar cere, dar studenţii nu au interes”, a precizat Viorel Şerban.

În cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara învaţă aproximativ 16.000 de studenţi.

La Braşov, Facultatea de Ingineria Lemnului din cadrul Universităţii Transilvania, care nu scoate niciun şomer, a rămas cu locurile neocupate.

Aici studenţii ar avea locul de muncă asigurat la finalul studiilor, în fabricile din judeţ.

Potrivit reprezentanţilor universităţii, aceasta este singura facultate din România care pregăteşte specialişti în designul şi tehnologia mobilei şi a produselor finite din lemn.

"În sesiunea din septembrie erau disponibile la Facultatea de Ingineria Lemnului 120 de locuri. Au fost admişi 36 de candidaţi", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Liliana Rogozea, purtătorul de cuvânt şi prorector relaţii publice din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov susţin că, în judeţ, s-a declanşat o criză de forţă de muncă în toate domeniile.

"În judeţul Braşov este o criză acută de forţă de muncă. Toţi angajatorii se plâng de lipsa forţei de muncă, indiferent că e vorba de industria lemnului, textilă, în orice domeniu. În primul rând, şi din punct de vedere demografic, a scăzut foarte mult populaţia judeţului Braşov, după aceea multe dintre persoanele care au terminat o anumită formă de învăţământ nu sunt adaptate la piaţă, exact la cerinţele pieţei din ziua de astăzi. Şi soţul meu a făcut tot industrializarea lemnului, înainte de Revoluţie era o singură fabrică, un singur patron, era la Braşov şi o secţie la Râmnicu Vâlcea, acum s-au înfiinţat mai multe. În judeţul Braşov avem în fiecare săptămână peste 500 de locuri de muncă vacante", a declarant, pentru MEDIAFAX, Liliana Dragomir, directorul AJOFM Braşov.

La Ploieşti, conducerea Universităţii Petrol Gaze a decis suspendarea specializării Geologia resurselor petroliere din cadrul Facultăţii Ingineria Petrolului şi Gazelor, unică în ţară, din cauza numărului mic de studenţi.

“Am renunţat la specializarea Geologia resurselor petroliere din lipsă de candidaţi. Numărul a fost insuficient pentru a face cel puţin o grupă de 25 de studenţi. Este prima dată, prima dată când este suspendată. Probabil că la anul dacă scoatem din nou la concurs, dacă vor fi candidaţi, reluăm. E trist pentru că este o specializare unică în România şi nu numai, nu ştiu în Europa dacă mai există”, a spus Iulian Nistor, decanul Facultăţii Ingineria Petrolului şi Gazelor.

Potrivit lui Nistor, specializare este grea, dar ca meserie este foarte căutată.

„Specializarea asta am înfiinţat-o după revoluţie, la Ploieşti. Am avut cereri la început, chiar şi acum înainte de ultima criză a petrolului, chiar am ocupat locurile la maxim, 50 de locuri avem capacitatea maximă de şcolarizare. Şi acum a scăzut numărul de copii, s-au îndreptat către alte specializări”, a precizat Iulian Nistor.

La Galaţi, una dintre cele mai vechi şi mai rare specializări universitare, Piscicultura, a fost suspendată din cauza lipsei de studenţi. Anul acesta, la admitere s-au prezentat doar doi candidaţi şi profesorii au decis să suspende cursurile.

Piscicultura, o specializare cu o tradiţie de 70 de ani în cadrul Universitaţii Dunărea de Jos din Galaţi, a fost suspendată timp de un an. Asta deşi facultatea are dotări moderne, cu laboratoare şi staţii de cercetare în care au fost investite sume mari de bani.

„În ciuda faptului că infrastructura de cercetare şi staţia pilot de sistem recirculant de acvacultură şi cu toate că laboratorele nou create sunt de ultima generaţie şi asigurăm o dotare excepţională pentru formare, pentru exploatare şi pentru exportarea tehnologiei piscicole, candidaţii la admitere au fost foarte puţini, ceea ce a dus la o hotărâre a conducerii universităţii de a nu face în acest an specializarea de piscicultură şi acvacultură”, a declarat decanul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Camelia Vizireanu.

Profesorii gălăţeni spun că piscicultura este un domeniu atractiv din punct de vedere financiar, însă absolvenţii de liceu nu ştiu nimic despre acest lucru.

„Este un domeniu foarte atractiv, dar pe tinerii liceeni cineva trebuie să-i direcţioneze, să le insufle această specializare, care este foarte frumoasă. La liceu, la zoologie ar trebui studiat acest domeniu, nu e nicio lecţie despre peştii din Dunăre sau peştii din Marea Neagră. Şi atunci e foarte greu dacă nu ai cunoştinţe despre acest domeniu să te îndrepţi spre această specializare. Săptămâna trecută am fost sunat de doi proprietari de ferme piscicole care ofereau un salariu de 6.000 de lei pe lună, plus cazare şi masă, ei nu găseau ingineri specializaţi. Sfârşitul nu e aici şi sunt convins de asta. Încercăm pe viitor să facem mai atractivă, mai cunoscută această specializare. Anul acesta va fi o pauză. Va urma reorganizarea politicii de promovare, încercăm să intrăm mai bine în licee pentru a mediatiza mai mult”, a spus profesorul Tudor Ionescu.

Reprezentanţii universităţii gălăţene cred că de vină pentru lipsa de interes a tinerilor sunt trendurile actuale şi condiţiile proaste din Galaţi.

„Din păcate, în ultimii ani ne confruntăm cu o scădere a numărul de candidaţi care doresc să pătrundă pe zona de industrie alimentară. Trendul în ultimii ani la admiterile care s-au dat şi pe formarea universitară este în domeniul IT-ului, posturi care sunt foarte bine plătite şi în zona facultăţilor de medicină, care le oferă o şansă de a pleca în străinătate. De asemenea, din cauza condiţiilor socio- economice şi politice s-a produs o migraţie, o deplasare a tinerilor către alte centre universitare în defavoarea oraşului Galaţi. Aici aş pune şi condiţiile oferite de oraş pentru că, neavând un mediu economic bine dezvoltat, e normal că nu ai ce să le oferi tinerilor. Ceea ce nu ştiu elevii de liceu este că şi cu această facultate se poate pleca peste hotare”, a afirmat decanul SIA, Camelia Vizireanu.

Profesorii de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi cred că specializarea piscicultură ar putea fi revigorată prin implicarea agenţilor economici.

„Soluţia ar fi ca mediul economic să se implice. Cei din mediul economic vin la universitate şi solicită specialişti în acvacultură, în pescuit, pentru ferme piscicole de sturioni, de păstrăvi, dar ceea ce nu fac ei este faptul că nu mediatizează lucru acesta, nu spun că au nevoie. Din cauza asta, absolvenţii de liceu au impresia că specializarea nu este oportună pentru cariera lor chiar dacă sunt pasionaţi de mediul acvatic”, a explicat Marian Coadă, unul dintre specialiştii gălăţeni în piscicultură.

Specializarea piscicultură din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor a avut soarta industriei din Galaţi: pe vremuri era prosperă, iar după revoluţie a început să decadă şi apoi s-a închis. Oraşul Galaţi era în perioada interbelică cel mai mare centru de comercializare a peştelui din ţară, pentru ca după Revoluţie fabricile de conserve să se închidă una după alta. Ca urmare, institutele de piscicultură nu au mai prezentat interes pentru autorităţi, iar facultatea gălăţeană a avut din ce în ce mai puţini studenţi. În prezent, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor are 600 de studenţi, dar în anii ‘90 acolo învăţau mii de tineri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici