Circulaţie îngreunată pe DN1, pe o distanţă de 20 de kilometri
Traficul rutier se desfăşura cu dificultate, vineri după-amiază, pe Drumul Naţional 1 - şoseaua de centură din vestul Ploieştiului, pe o distanţă de 20 de kilometri, atât din cauza ceţii dese care reduce vizibilitatea, cât şi din cauza carosabilului umed şi plin de gropi.
Circulaţie îngreunată pe DN1, pe o distanţă de 20 de kilometri
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, traficul pe DN 1, între kilometrii 54 şi 74, este dificil din cauza vizibilităţii de sub 100 de metri şi a carosabilului umed.
În plus, şoferii care se duc spre staţiunile de pe Valea Prahovei DN 1 sau care care se întorc dinspre munte pe această rută sunt extrem de nemulţumiţi de faptul că, pe lângă ceaţă, starea deplorabilă a drumului, plin de gropi, face circulaţia şi mai dificilă.
Poliţiştii le recomandă şoferilor care vin dinspre munte să reducă viteza în apropierea minicipiului Ploieşti, avertizând că, în condiţiile în care sunt obişnuiţi cu drumul uscat şi cu vizibilitate foarte bună, dacă intră cu viteză mare în zona cu ceaţă conducătorii auto riscă să provoace accidente grave.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare
-
Spectacole şi tururi ghidate în muzeele din Capitală şi din ţară de Ziua Culturii Naţionale
Tot pe DN 1, în zona staţiunilor montane, circulaţia se desfăşoară fără probleme, carosabilul fiind uscat şi vizibilitatea foarte bună. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi pe DN 1 A Ploieşti - Vălenii de Munte - Cheia - Braşov şi pe DN 72 Ploieşti - Târgovişte, însă pe acest drum şoferii sunt nevoiţi să circule cu viteză redusă din cauza gropilor foarte mari întâlnite la tot pasul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO