- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Feroviarii nu opresc lucrul luni, nefiindu-le reduse salariile
Angajaţii CFR nu vor opri activitatea luni, aşa cum anunţaseră iniţial, decizia fiind luată după ce au văzut proiectele de lege care nu prevăd reducerea salariilor lor, urmând să stabilească vineri dacă vor organiza o grevă de solidaritate cu angajaţii din sistemul bugetar.
Feroviarii nu opresc lucrul luni, nefiindu-le reduse salariile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că salariaţii de la Căile Ferate nu vor opri lucrul luni, aşa cum anunţaseră săptămâna trecută, în cazul în care le-ar fi scăzut salariile.
"A apărut proiectul de lege, am văzut că nu suntem afectaţi, pentru că noi deja am diminuat salariile în ultimii ani cu 14-26 la sută şi am redus şi numărul de salariaţi", a spus Măntescu.
Liderul sindical a precizat că a trimis în teritoriu o consultare pentru membrii de sindicat prin care aceştia să spună dacă vor sau nu să facă grevă de solidaritate cu restul angajaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
-
Oleksandr Usyk a scris istorie! L-a învins pe Tyson Fury şi a devenit primul campion mondial "undisputed" la grea din acest secol
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
Peste 400.000 de angajaţi din învăţământ şi administraţie publică vor intra de luni în grevă generală pe termen nedeterminat, urmând ca acestora să li se alăture într-o grevă de solidaritate şi alţi angajaţi din sănătate, transporturi, penitenciare şi sectorul privat.
Scrisoarea de intenţie convenită cu FMI şi aprobată miercuri de Guvern prevede că dacă măsurile de reducere a cheltuielilor se dovedesc insuficiente pentru a atinge ţinta de deficit, vor fi luate măsuri suplimentare, inclusiv de majorare a impozitelor şi taxelor.
Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pentru două proiecte de lege, dintre care unul va conţine măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, iar al doilea proiect va reglementa recalcularea pensiilor conform principiului contributivităţii şi reevaluarea pensiilor de invaliditate. Proiectele de lege vor fi transmise Parlamentului după avizul CES.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO