- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.02.2014, 14:26)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul director de cabinet al ministrului Muncii, condamnat la trei ani de închisoare cu executare
Iuliana Coruţ, fost director de cabinet al ministrului Muncii, a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată că a luat mită pentru a ajuta o persoană să câştige concursul pentru funcţia de consilier afaceri europene la AMPOSDRU.
366 afișări
Fostul director de cabinet al ministrului Muncii, condamnat la trei ani de închisoare cu executare (Imagine: Shutterstock)
Fostul director de cabinet al ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare şi patru ani interzicerea unor drepturi, pentru luare de mită. Iuliana Coruţ a fost condamnată şi la un an de închisoare pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti, cele două pedepse au fost contopite, urmând ca fostul director de cabinet al Marianei Câmpeanu să execute, dacă decizia va rămâne definitivă, o pedeapsă de trei ani de închisoare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Șansele Ucrainei de a învinge Rusia rămân încă viabile. De ce are nevoie Zelenski pentru a câștiga războiul
-
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
În acelaşi dosar a fost condamnată şi Paula Mănuceanu, fost consilier la cabinetul ministrului Muncii. Ea a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri.
Cristiana Bigan, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale la data faptelor, a fost condamnată la doi ani de închisoare, pentru dare de mită şi complicitate la permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de patru ani.
Fiul Cristianei Bigan, Paul Cristian Ferchedău, candidat la funcţia de consilier pentru afaceri europene, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la uz de fals.
Instanţa a condamnat-o şi pe Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ şi colega Cristianei Bigan la data faptelor, la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Fostul director de cabinet al ministrului Muncii, Iuliana Coruţ, Paula Mănuceanu, Simona Dumitriu, Cristiana Bigan şi Paul Cristian Ferchedău au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în 17 mai 2013.
Potrivit rechizitoriului, la 24 octombrie 2012, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a publicat pe pagina de internet proprie un anunţ pentru organizarea concursului de ocupare a funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU) - Serviciul Evaluare Program.
Concursul era programat să se deruleze în două etape, proba scrisă şi interviu, în zilele de 6 şi 11 decembrie 2012. La acest examen s-au înscris trei candidaţi, printre care şi Paul Cristian Ferchedău.
DNA susţine că, pe fondul organizării acestui concurs, ca urmare a intervenţiei Iulianei Coruţ, Paula Mănuceanu ar fi făcut demersuri pentru ca Ferchedău să intre în posesia subiectelor la examenul organizat de minister.
"Concret, în zilele de 30 noiembrie 2012 şi 3 decembrie 2012, Mănuceanu Paula a transmis poşta electronică lui Bigan Cristiana, mama candidatului Ferchedău Paul Cristian, variantele de subiecte destinate susţinerii probei scrise, deşi până la deschiderea plicului în sala de concurs, adică până în dimineaţa zilei de 6 decembrie 2012, acestea aveau caracter confidenţial. După susţinerea probei de concurs, la 6 decembrie 2012, lucrările au fost predate pe baza de borderou şi au devenit documente oficiale aflate în păstrarea ministerului", potrivit DNA.
Anchetatorii susţin că Ferchedău, deşi a avut acces la subiecte, în lucrarea scrisă de concurs a dat o serie de răspunsuri incorecte sau incomplete. Prin urmare, după predarea lucrărilor, Paula Mănuceanu, la iniţiativa Iulianei Coruţ ar fi sustras din dosarul de concurs, anterior corectării, lucrarea cu răspunsurile incomplete sau incorecte şi a înlocuit-o cu altă lucrare rescrisă de Ferchedău în biroul şi sub supravegherea sa.
"În acest fel, la momentul corectării, comisia s-a pronunţat prin corectarea unui înscris plăsmuit şi astfel au fost asigurate şansele de reuşită ale lui Ferchedău-Paul Cristian", au arătat procurorii în rechizitoriu.
La 21 decembrie 2012, Ferchedău a primit propunerea de numire în funcţia de consilier pentru probleme europene în cadrul Direcţiei Generale AM POSDRU.
În schimbul intervenţiei pentru fraudarea concursului în favoarea lui Ferchedău, în 24 şi 25 octombrie 2012, Iuliana Coruţ a pretins în nume propriu, de la mama acestuia, sume de bani, bunuri şi alte foloase, a mai arătat DNA.
De asemenea, potrivit procurorilor, la 12 decembrie 2012, Coruţ ar fi solicitat, prin intermediul Simonei Dumitriu, sora sa şi colegă de serviciu cu Cristiana Bigan, mama candidatului, să primească foloasele cerute.
Anchetatorii au mai acuzat-o pe Iuliana Coruţ că, în 6 decembrie 2012, în schimbul înlocuirii lucrării scrise a lui Paul Ferchedău, ar fi pretins de la Cristiana Bigan foloase pentru Paula Mănuceanu, solicitare făcută tot prin intermediul Simonei Dumitriu.
În 11 februarie 2013, după începerea urmăririi penale în acest dosar, directorul de cabinet al ministrului Muncii Iulia Coruţ a demisionat.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. 7 noi locații în care s-a filmat serialul de succes „Bridgerton”. Fanii le pot vizita
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Telescopul James Webb detectează cea mai timpurie fuziune a găurilor negre masive, la 740 de milioane de ani după Big Bang
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și a început o relație cu el: ”Viața este cu surprize”
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe