- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (23.06.2017, 17:51)
- Vasile Magradean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOTO Andreea Câmpeanu, fotojurnalist în războaiele din Africa: Fotografiam şi când m-am întors era arma îndreptată spre mine
O fotojurnalistă din Cluj, care a lucrat din 2013 ca freelancer pentru Reuters în războaiele din Republica Centrafricană şi în Sudanul de Sud a povestit, vineri, că a trecut prin situaţii extreme, în care a fost ameninţată cu arma, aceste momente făcând parte din riscurile meseriei.
1662 afișări
Fotojurnalist,în războaiele din Africa:Fotografiam şi când m-am întors era arma îndreptată spre mine
Andreea Câmpeanu, în vârstă de 33 de ani, a povestit, vineri, la Cluj-Napoca, în cadrul unei mese rotunde organizată în cadrul Congresului Interdisciplinar de Medicină de Urgenţă, că a plecat în 2013 în Africa, unde a realizat fotografii pentru Agenţia de Presă Reuters, dar şi pentru alte mijloace mass-media, ONU sau diverse ONG-uri.
„Sunt clujeancă, am lucrat pentru National Geografic, după care am plecat în Africa, şi am început în 2013 – 2014 să fac fotografii pentru Reuters ca freelancer în Republica Centrafricană, în timpul conflictului militar de acolo, când erau lupte zilnice, şi apoi în Sudanul de Sud, unde am locuit un an şi jumătate, în zone afectate de conflict. Pozele mele au apărut în presa internaţională, în New York Times, în Washington Post, în The Guardian. Ca fotojurnalist am făcut poze şi pentru alte mijloace mass-media, reviste din Germania, ziare dar şi pentru ONU şi diverse ONG-uri”, a spus Câmpeanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrația e ca aerul, îl poți respira dacă-l ții curat. Monopolul partidelor a pus stăpânire pe România
-
Bucureştiul are cel mai mare număr de maşini la mia de locuitori din acestă parte a Europei. Mai puţin de 1% sunt electrice
-
AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după ce a recunoscut un efect secundar rar. Totuşi compania spune că retragerea este motivată de cererea scăzută
-
Preşedintele Iohannis, în SUA: România este deschisă să discute despre trimiterea unui sistem Patriot în Ucraina
Andreea a povestit şi despre experienţele care au marcat-o, printre care moartea unei prietene, care a fost ucisă în Republica Centrafricană, dar şi faptul că ea a fost la un pas să fie împuşcată.
„Am avut câteva experienţe extreme pe care le-am trăit. Am avut o prietenă, fotograf ca şi mine, din Franţa, care a fost împuşcată în Republica Centrafricană şi a murit. Când eram în partea de nord a Sudanului de Sud, la o şcoală unde erau sinistraţi, fotografiam nişte copii care luau apă de la fântână şi când m-am întors era un civil cu arma îndreptată spre mine. Am avut noroc că l-a văzut cineva şi l-a îndepărtat. Atunci mi-a fost cel mai frică”, a spus fotojurnalista.
Înainte de a pleca în Africa, Andreea Câmpeanu a urmat cursuri pentru jurnalişti care transmit din zone de război organizate de MapN în România, dar şi cursuri în Belfast, organizat de Reuters.
„Armele” Andreei în Africa au fost două aparate foto, trei obiective, laptopul şi baterii de rezervă, iar „scuturile” au fost două veste, dintre care una antiglonţ, dar şi o cască de protecţie.
„Seara puneam la încărcat bateriile, îmi descărcam toate cardurile, după care trimiteam pozele la Reuters. Foloseam fie wi-fi-ul de la hotelul unde stăteam, fie telefonul prin satelit. Am făcut şi poze despre conflictele militare, dar am încercat să surprind şi altceva în momentele de pace, cum ar fi o paradă a modei sau copii care se joacă fotbal”, a povestit fotojurnalista.
Întrebată dacă situaţiile limită cu care s-a confruntat a lăsat şi urme, Andreea a spus că a avut probleme cu somnul pe care le-a depăşit după ce s-a întors acasă.
„Nu reuşeam să adorm, adormeam foarte greu. Reacţionez, încă, la zgomote, dacă sunt artificii merg să le văd, să mă conving că nu e altceva”, a mai spus Andreea Câmpeanu.
Fotojurnalista a precizat că speră să se mai întoarcă în Sudanul de Sud dar numai în condiţii de pace, pentru safari în vacanţă.
Citeşte şi: FOTO PROTEST spontan la Primăria Sectorului 4: Zeci de proprietari de chioşcuri de ziare au pichetat sediul instituţiei
Citește pe alephnews.ro: Actrița porno, Stormy Daniels, susține că a „leșinat” înainte de a face sex cu Trump. Cum merge procesul fostului președinte SUA?
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini wow și cu alte vedete
PROSPORT.RO
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în premieră pentru CANCAN.RO. “Este....”
CANCAN.RO
Prognoza METEO în România, miercuri 8 mai. Cer noros, temperaturi în scădere și ploi în majoritatea regiunilor. Cum va fi vremea în Capitală?
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe