- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Incendiu la Complexul Floreasca din Capitală. Peste o sută de pompieri au intervenit pentru stingere
Complexul de agrement Floreasca din Capitală a ars, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în proporţie de 50 la sută, peste o sută de pompieri intervenind pentru stigerea flăcărilor, care au cuprins acoperişul construcţiei în zona piscinei, sala de forţă şi restaurantul.
Incendiu la Complexul Floreasca din Capitală. Peste o sută de pompieri au intervenit pentru stingere (Imagine:Alex Chitu/Arhiva Mediafax Foto)
Incendiul a fost semnalat la dispeceratul ISU Bucureşti la ora 1.38, iar la sosirea echipajelor de intervenţie ardea cu flacără acoperişul construcţiei în zona piscinei cu extindere la sala de forţă şi la restaurant.
"În interiorul construcţiei au ars camerele care aveau ca destinaţie sala de forţă şi piscina. Nu au fost persoane care să fi necesitat intervenţia echipajelor de prim ajutor", spune ISU Bucureşti.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au acţionat cu 16 autospeciale cu apă şi spumă, două echipaje de prim ajutor, două autospeciale pentru descarcerare, două autospeciale pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, două motopompe, precizează sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
-
Accident pe Dunăre. Doi oameni au murit, cinci sunt dispăruţi
-
Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor
În această intervenţie au fost angrenaţi 106 pompieri militari din cadrul ISU Bucureşti.
Construcţia a ars în proporţie de aprox 50 la sută, fiind protejate spaţiile având ca destinaţie birouri administrative şi alte încăperi pentru agrement.
Accesul autospecialelor de intervenţie s-a realizat cu dificultate din cauza aleilor înguste, iar alimentarea cu apă s-a făcut din reţeaua stradală, arată ISU Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO