Isteria apelurilor false continuă: Motivul pentru care un vrâncean a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a ucis iubita

Un bărbat din comuna Gugeşti, judeţul Vrancea, a sunat la 112 şi a spus că şi-a ucis concubina. Când au ajuns poliţiştii la locul indicat, el le-a spus că, de fapt, a vrut să arate autorităţilor în ce condiţii lipsite de igienă trăieşte.

362 afișări
Imaginea articolului Isteria apelurilor false continuă: Motivul pentru care un vrâncean a sunat la 112 şi a anunţat că şi-a ucis iubita

Nou apel fals la 112: Un vrâncean a vrut să se afle în ce mizerie trăieşte şi a sunat la 112 să anunţe că şi-a ucis iubita

Potrivit poliţiştilor, bărbatul a sunat la 112 şi a spus că şi-a ucis concubina, în locuinţa lor din Gugeşti.

„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Gugeşti au fost sesizaţi de către un bărbat, din comuna Gugeşti, în vârstă de 56 de ani, despre faptul că a ucis-o pe concubina sa, în timp ce se afla la locuinţa acesteia. Poliţiştii s-au deplasat imediat la adresa respectivă şi au identificat apelantul, care a precizat faptul că sesizarea făcută nu este reală. Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul a solicitat intervenţia poliţiei pentru a arăta condiţiile de igienă în care locuieşte concubina lui, împreună cu fiul lor. Totodată, în urma cercetărilor desfăşurate, poliţiştii i-au identificat pe femeia şi pe copilul în cauză, constatând că nu au fost victime ale vreunei infracţiuni”, au anunţat poliţiştii de la IPJ Vrancea.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

Taguri:
112,
apel fals,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici