- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.06.2022, 13:14)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Mai mulţi jandarmi din Bucureşti, suspecţi în Dosarul „10 august” - surse
Mai mulţi jandarmi din Bucureşti, inclusiv un colonel în rezervă, sunt suspecţi în dosarul reprimării violente a mitingului Diasporei din 10 august 2018, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Mai mulţi jandarmi din Bucureşti, suspecţi în Dosarul „10 august” - surse
„Înştiinţarea a fost trimisă de Inspectoratul General al Jandarmeriei către Direcţia de Jandarmi Bucureşti, iar audierile celor 12 jandarmi vor avea loc în luna iunie”, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
„Şefii Jandarmeriei care au ordonat violenţele împotriva manifestanţilor paşnici din 10 august 2018 au fost puşi din nou sub urmărire penală. Ancheta în dosarul 10 august a fost reluată acum de către Secţia Militară a Parchetului General, după ce unul dintre protestatari, Ioan Crăciuneanu, susţinut de
Comunitatea Declic, a obţinut în instanţă redeschiderea dosarului închis iniţial de DIICOT. Foştii şefi ai Jandarmeriei, Laurenţiu Valentin Cazan, Mihai Dan Chirică, Sebastian Gheorghe Cucoş şi Ionuţ Cătălin Sindile, au fost deja citaţi la Parchet şi puşi sub urmărire penală pentru intervenţia ilegală şi abuzivă din 10 august 2018, când sute de protestatari paşnici au fost bătuţi şi gazaţi”, anunţa, pe 15 aprilie 2022, Declic.
Potrivit sursei citate, procurorii militari le-au adus la cunoştinţă oficial acuzaţiile de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals şi la uz de fals.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski spune că încă vrea să semneze acordul privind mineralele cu SUA
-
Liderii europeni pregătesc un plan de pace pentru Ucraina
-
Zelenski a respins solicitările ca Ucraina să accepte o încetare imediată a focului în război. Liderul de la Kiev spune că nu a mai discutat cu Trump de vineri


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe