Motivarea Tribunalului Bucureşti: Trăşculescu a dat dovadă de cinism atunci când îşi trafica influenţa pentru bani

Fostul deputat Alin Trăşculescu a dat dovadă de un cinism ce reiese din conţinutul tuturor interceptărilor, în contextul în care a înţeles să-şi folosească influenţa conferită de calitatea sa de demnitar pentru a obţine bani, arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a acestuia.

337 afișări
Imaginea articolului Motivarea Tribunalului Bucureşti: Trăşculescu a dat dovadă de cinism atunci când îşi trafica influenţa pentru bani

Motivarea Tribunalului Bucureşti: Trăşculescu a dat dovadă de cinism atunci când îşi trafica influenţa pentru bani (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax foto)

"Instanţa reţine cinismul de care a dat dovadă inculpatul şi care se desprinde din întregul conţinut al interceptărilor realizate în cauză, de faptul că înţelege să se folosească de influenţa pe care o are sau despre care afirmă că o are asupra unor funcţionari, pentru a obţine în folosul său diverse sume de bani", se arată în documentul citat.

Intervenţia pe care o face fostul demnitar, mai arată judecătorul, constă în deturnarea mecanismului legal al procedurii atribuirii unor pachete de lucrări.

Instanţa arată că, în loc ca astfel de lucrări să fie contractate în condiţii transparente, echitabile şi corecte pentru toţi participanţii, se ajunge ca, prin asemenea intervenţii, prin traficul de influenţă, prin corupţie, beneficiarii acestor contracte să fie doar acele persoane care au înţeles să acţioneze în mod ilicit, prin "cumpărarea" sprijinului sau influenţei unor persoane.

"Faptul că astfel de acţiuni au loc la un asemenea nivel al autorităţilor publice nu face decât să reliefeze gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorilor", se mai arată în document.

Fapte precum cele descrise, mai arată instanţa, comise în împrejurări precum cele arătate, nu fac altceva decât să erodeze încrederea pe care cetăţeanul trebuie să o aibă în instituţiile publice, în modul lor corect de funcţionare.

"Or, pierderea încrederii în funcţionarea conformă cu legea a autorităţilor publice este profund păgubitoare ordinii de drept, deoarece vătămarea astfel produsă nu afectează un număr restrâns, limitat de persoane, ci întreaga societate", conchide judecătorul.

În fine, analizând propunerea formulată de către Parchet şi prin prisma dispoziţiilor Codului de procedură penală, instanţa apreciază că actuala fază procesuală, actele ce urmează a fi efectuate pentru continuarea şi terminarea urmăririi penale reclamă cu prisosinţă privarea de libertate a inculpatului, măsura preventivă privativă de libertate fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.

La acest moment, se arată în motivare, faţă de circumstanţele reale ale cauzei, instanţa nu poate da eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului T., constând în lipsa antecedentelor sale penale, situaţia familială sau conduita sa în societate, anterioară săvârşirii faptelor.

Fostul deputat Alin Trăşculescu, pentru care Tribunalul Bucureşti a emis mandat de arestare preventivă, a ajuns, în 29 noiembrie, în arestul Poliţiei Capitalei, fiind încarcerat.

Trăşculescu a scris din arest o scrisoare, postată pe un site al său, în care susţine că este nevinovat şi îi întreabă pe alegătorii vrânceni dacă să mai continue drumul în politică sau să se retragă, spunând că va afla acest lucru în 9 decembrie.

Fostul deputat, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei din 29 noiembrie a Tribunalul Bucureşti, prin care a fost admisă cererea în acest sens formulată de procurorii anticorupţie. Decizia Tribunalului nu este definitivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici