O femeie, controlor de tren, acuzată că a luat mită 7 lei, a fost achitată definitiv

  • În august 2012, doi investigatori sub acoperire au urcat în trenul Medgidia – Feteşti şi i-au oferit femeii conductor 3 lei, respectiv 4 lei. Controlorul a luat banii şi nu le-a oferit bilete celor doi călători „frauduloşi”.
  • În urma acţiunii, procurorii au început urmărirea penală pe numele femeii şi au trimis-o în judecată în noiembrie 2018.
  • În timpul procesului, femeia a recunoscut că a luat banii fără să emită cele două bilete, dar a spus că a fost „obligată de sistem” şi că trebuia „să ia şi să dea mai departe”.
Urmărește
3612 afișări
Imaginea articolului O femeie, controlor de tren, acuzată că a luat mită 7 lei, a fost achitată definitiv

O femeie, controlor de tren, acuzată că a luat mită 7 lei, a fost achitată definitiv

O femeie, controlor de tren, acuzată că a luat şpagă 7 lei a fost achitată definitiv, joi, de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, după ce prima instanţă a condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare. Controlorul s-a ales în final cu o amendă de 1000 de lei.

În august 2012, doi investigatori sub acoperire au urcat în trenul Medgidia – Feteşti şi i-au oferit femeii conductor 3 lei, respectiv 4 lei. Controlorul a luat banii şi nu le-a oferit bilete celor doi călători „frauduloşi”. În urma acţiunii, procurorii au început urmărirea penală pe numele femeii şi au trimis-o în judecată în noiembrie 2018.

În timpul procesului, femeia a recunoscut că a luat banii fără să emită cele două bilete, dar a spus că a fost „obligată de sistem” şi că trebuia „să ia şi să dea mai departe”.

„Fiind audiată în calitate de suspect (învinuit) (…) a declarat că recunoaşte situaţia de fapt reţinută în sarcina sa. Susnumita a precizat că a primit bani de la călători frauduloşi – sume care variau de la 1-2 lei, la 7-8 lei, fiind <obligată> de sistemul din care făcea parte care o forţa <să ia şi să dea mai departe>, în caz contrar riscând să îşi piardă locul de muncă”, se arată în motivarea Tribunalului Constanţa.

În iunie 2019, la şapte luni de la trimiterea dosarului în instanţă, judecătorii Tribunalului Constanţa au condamnat-o pe femeie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Judecătorii au arătat în motivare că „în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. <C.F.R. Călători> S.A., cu ştiinţă, nu a îndeplinit actele de serviciu privind luarea măsurilor legale referitoare la călătorul fraudulos, investigatorul C______ S____, depistat în trenul R 8344, prin aceasta cauzând o pagubă patrimoniului societăţii naţionale respective. în cuantum de 11,00 lei, constând în preţul legitimaţiei de călătorie pe ruta respectivă Medgidia - Feteşti şi obţinând pentru investigatorul călător fraudulos avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective”.

Femeia a atacat decizia instanţei, iar judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis, joi, să o achite pentru cele două infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu. În schimb, controlorul de tren s-a ales cu o amendă de 1000 de lei.

Decizia judecătorilor Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune