Obicei nesărat sancţionat în Bucureşti. Amenzi de 68.000 de lei celor care „decorează” parcurile cu coji de seminţe

  • Poliţiştii locali din Sectorul 6 au dat, de la începutul anului, amenzi de 68.000 de lei persoanelor care aruncau coji de seminţe pe domeniul public.
  • Au fost şi cazuri, arată Poliţia Locală Sector 6, în care unii dintre tinerii surprinşi aruncând coji de seminţe pe jos au cooperat cu poliţiştii locali.
302 afișări
Imaginea articolului Obicei nesărat sancţionat în Bucureşti. Amenzi de 68.000 de lei celor care „decorează” parcurile cu coji de seminţe

Amenzi de 68.000 de lei celor care „decorează” parcurile cu coji de seminţe

Poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 68.000 de lei mai multe persoane surprinse în timp ce aruncau coji de seminţe pe domeniul public, în special în Parcurile Marin Preda, Crângaşi, Păcii, Timişoara, Gorjului şi Drumul Taberei.

Au fost şi cazuri, arată Poliţia Locală Sector 6, în care unii dintre tinerii surprinşi aruncând coji de seminţe pe jos au cooperat cu poliţiştii locali, în sensul că au dat curs solicitării acestora de a curăţa singuri locurile respective şi au fost sancţionaţi doar cu avertismente.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 avertizează că acţiunile de control vor avea caracter permanent, aplicându-se de câte ori va fi cazul sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menţine curăţenia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici