- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Oprescu cere demisia directorilor din PMB
Primarul general Sorin Oprescu a declarat că în urma controlului făcut în Primăria Capitalei după preluarea mandatului, au fost găsite mai multe nereguli, pentru care a sesizat deja instituţiile abilitate, invitând, totodată, directorii structurilor unde au fost găsite nereguli să demisioneze.
Edilul şef a precizat că în raportul privind starea Capitalei la preluarea mandatului a făcut referire la neregulile găsite la departamente şi direcţi din municipalitate, însă a precizat că firmele câştigătoare ale contractelor cu municipalitatea au fost marcate cu "X" tocmai pentru că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar Primăria nu este în măsură să facă cercetarea, aceasta revenind instituţiilor abilitate.
Întrebat ce instituţii au fost sesizate, Oprescu a indicat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Parchetul Tribunalui Bucureşti. El a adăugat însă că nu este vorba doar despre cele două, ci despre toate instituţiile care pot efectua un control în privinţa acestor nereguli.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un loc de parcare din Amsterdam se vinde cu 500.000 de euro. Cum se justifică prețul
-
Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Madron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii
-
Eurovision 2024: Croaţia, Elveţia şi Ucraina sunt favorite
-
Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului
Totodată, Sorin Oprescu a invitat toţi directorii structurilor din Primăria Capitalei care în urma controalelor nu au fost găsite în regulă să îşi dea demisia.
"Invit toţi directorii pe care am avut amabilitatea să nu îi nominalizez şi care îşi recunosc responsabilitatea sau acţiunile din raportul pe care l-a făcut public (...) să îşi dea demisia", a spus primarul Capitalei.
Oprescu a precizat că aşteaptă aceste demisii până luni, după care va începe convocarea fiecăruia dintre cei vizaţi la un scurt dialog, care "va clarifica definitiv lucrurile".
"Dacă nu îşi dau singuri demisiile, îi demit eu", a precizat Oprescu.
Primarul general Sorin Oprescu a prezentat, vineri, după şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, raportul despre starea Capitalei la preluarea mandatului.
De când Sorin Oprescu şi-a preluat mandatul de primar general, doi directori din primărie au demisionat, iar un al treilea a fost destituit.
Dirctorul executiv al Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei din Primăria Capitalei, Daniel Patentaşu, şi-a înaintat, joi, demisia din funcţia de director executiv al Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei, departament aflat în subordinea Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).
De asemenea, directorul Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din PMB, Gheorghe Udrişte, a demisionat în urmă cu două zile. Acesta se afla în procedură de cercetare prin Comisia de disciplină pentru funcţionarii publici.
Un alt director din Primăria Capitalei, Claudiu Bălan, care a condus Administraţia Străzilor, a fost demis, în urmă cu trei zile, de primarul Sorin Oprescu, pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Edilul şef al Capitalei declara, marţi, la finalul întâlnirii de la Guvern, că Bucureştiul are o "dezvoltare haotică" din cauza mai multor proiecte rămase la stadiul de consultare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 06:51
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 801. Rusia protestează faţă de declaraţiile făcute de Madron şi de Cameron: escaladare directă / Ucraina a lansat ghidul pentru Olimpiadă: sportivii nu au voie să dea mâna cu ruşii
-
ieri, 23:08
Război civil în Myanmar. Militarii aflaţi la putere le interzic bărbaţilor să lucreze în străinătate