- Home
- Social
- CONSTANŢA, (01.09.2011, 14:03)
- Catalin Leganel , Florentina Mardale ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pâinea va avea minim 300 de grame de la 15 septembrie
Gramajul minim al pâinii va fi, de la 15 septembrie, prin lege, de 300 de grame, iar majorarea acestei cantităţi va fi făcută doar din o sută în o sută de grame, a anunţat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.
372 afișări
Pâinea va avea minim 300 de grame de la 15 septembrie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Aflat la Constanţa pentru prezentarea bilanţului Comandamentului Litoral 2011, preşedintele ANPC a afirmat că a trimis la Monitorul Oficial spre publicare un ordin prin care au fost stabilite anumite reguli pe care, începând cu 15 septembrie, toţi cei care produc şi comercializează pâine vor fi obligaţi să le respecte.
"De acum înainte, pâinea care se va produce şi comercializa de la 15 septembrie nu va putea să aibă sub 300 de grame - deci cantitatea minimă a greutăţii pâinii va fi de minimum 300 de grame. Orice majorare a acestei cantităţi se va putea face numai din sută în sută de grame", a spus Constantin Cerbulescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore / NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina / Ruşii avansează, dar situaţia e stabilă / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan"
-
Ruşii ar putea deschide un nou front. Şeful armetei ucrainene: Ucraina se pregăteşte să apere regiunea nordică Sumy
-
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA pe care le-au numit „distructive şi ostile"
El a afirmat că acest ordin a fost conceput în urma nenumăratelor nereguli constatate la gramajul pâinilor în timpul controalelor şi după o colaborare "foarte apropiată" cu reprezentanţii din cadrul patronatului pâinii.
"Am stabilit că aceste măsuri vor aduce mult mai multă clarificare şi implicare din punct de vedere al legislaţiei al celor care produc şi comercializează pâine. Au fost nenumărate controale pe care le-am făcut de-a lungul timpului, când am constatat diferenţe foarte mari între ceea ce era prezentat ca şi cantitate netă pe etichetă şi ceea ce era de fapt comercializat. Diferenţele ajungeau şi la 70 - 80 de grame între cantitatea declarată şi cantitatea reală a pâinii respective", a spus preşedintele ANPC.
De asemenea, el a declarat că un al doilea ordin care va apărea zilele acestea în Monitorul Oficial face referire la obligaţia băncilor de a afişa pe un ecran, în incinta fiecărei sucursale sau agenţii, a unor informaţii legate de tot ceea ce înseamnă serviciile pe care le oferă.
"Şi aici mă refer la dobânda anuală efectivă, toate comisioanele, toate costurile, anumite informaţii strict legate de acest domeniu. Tot pe acest ecran va exista o bandă crol, acolo unde, pe lângă alte informaţii, ANPC va prezenta aspecte din activitatea Autorităţii legate de controalele sau reclamaţiile pe care le primim vizavi de ceea ce înseamnă serviciile financiar-bancare", a afirmat Constantin Cerbulescu, care a precizat că termenul de aplicare al acestui ordin va fi de la 1 ianuarie 2012.
"Deci este un interval de trei luni de zile în care băncile vor avea posibilitatea să-şi rezolve tot ceea ce înseamnă sistemul informatic şi toate aceste date pe care vor trebui să le prezinte consumatorului", a precizat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Constantin Cerbulescu.
Citește pe alephnews.ro: Un bărbat din Florida nu poate ieși la pensie, pentru că nu e cetățean american
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
CANCAN.RO
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
GANDUL.RO
Controale majore ale ANAF în ultima perioadă! Anunțul lui Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, bagă spaima în români
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:45
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore / NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina / Ruşii avansează, dar situaţia e stabilă / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan"
-
astăzi, 14:38
ANPC pregăteşte terenul pentru un sezon aerian „fără turbulenţe” pentru consumatori