- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (21.05.2017, 19:50)
- Departamentul Corespondenţi
Patru persoane, între care un copil de 14 ani, rănite în accident pe DN 1, în Prahova
Patru persoane, între care un copil de 14 ani, au fost rănite duminică, în urma unui accident care a avut loc pe DN 1, în zona localităţii Băicoi, din judeţul Prahova. Din cauza accidentului, precum şi a numărului mare de maşini, circulaţia se desfăşoară cu dificultate.

Patru persoane, între care un copil de 14 ani, răniţi în accident pe DN 1, în Prahova (Imagine: Mihai Dascalescu/ Foto Mediafax)
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a DN 1, pe sensul de mers către Bucureşti, la kilometrul 80, în zona localităţii Băicoi, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Poliţiştii spun că se circulă îngreunat doar pe banda numărul doi, atât din cauza evenimentului rutier, cât şi a numărului ridicat de autoturisme care se întorc din staţiunile montane.
Ambulanţa Prahova a transportat la spital trei dintre cei patru răniţi, între care şi un copil de 14 ani. Una dintre victime a refuzat asistenţa medicală.
Potrivit medicilor, starea răniţilor este stabilă, neavând răni care să le pună viaţa în pericol.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe