Radu Câmpeanu a fost operat iar starea lui este bună
Preşedintele de onoare al Partidului Naţional Liberal Radu Câmpenu a fost operat joi, iar starea lui este bună, a declarat agenţiei MEDIAFAX şeful Clinicii de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal Fundeni, profesor doctor Ionel Sinescu.

Radu Câmpeanu a fost operat iar starea lui este bună (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Pacientul este bine, la câteva ore de la operaţie. Aşteptăm să vedem evoluţia din zilele următoare", a precizat profesorul Sinescu.
Radu Câmpeanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a fost internat pentru o problemă pe ureteră şi se simte bine, iar joi va fi supus unei mici intervenţii chirurgicale. Radu Câmpeanu a mai spus că singura problemă este că nu se prea poate mişca, din cauza unei sonde.
Preşedintele de onoare al PNL a fost internat la Clinica de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal Fundeni în urmă cu două săptămâni şi a mai suferit o mică intervenţie imediat după spitalizare.
Profesorul Ionel Sinescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Renal Fundeni, a declarat că nu poate da mai multe date despre suferinţa lui Radu Câmpeanu întrucât acestea sunt confidenţiale.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


