- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
RAFO Oneşti şi-a reluat activitatea
Rafinăria RAFO Oneşti şi-a reluat activitatea pentru realizarea programului de modernizare a instalaţiilor, începând de luni, când aproape 900 dintre cei aproape 1.300 de salariaţi ai societăţii se întorc la locurile de muncă, la două săptămâni după ce au revenit la lucru primii 350 de salariaţi.
RAFO Oneşti şi-a reluat activitatea
Pe tot parcursul perioadei de semiconservare a instalaţiilor, salariaţii au beneficiat de salarii şi de celelalte drepturi câştigate prin negocierea contractului colectiv de muncă. Pentru a se evita degradarea utilajelor, dar şi alte probleme care ţin de siguranţa acestora, toate instalaţiile din Rafo au fost inertizate şi menţinute sub presiune cu azot, prin utilizarea gazului produs de noua instalaţie de azot din rafinărie.
Programul de modernizare la care se lucrează acum, bazat pe o investiţie de peste 350 de milioane de euro, se va încheia în toamna acestui an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
-
Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate
-
Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată
-
George Simion strânge la Bucureşti conservatorii europeni. Ce plan are AUR pentru Europa
"Administraţia Rafo Oneşti, cu acordul investitorului, a lansat cel mai greu şi complex program de modernizare şi investiţii aplicat la nivelul societăţii după 1980. Prin proiect şi noua tehnologie, Rafo va renunţa la producţia de benzină, produs excedentar pe piaţa internă şi externă, şi va produce, după modernizare, motorină, gaze pentru chimizare şi produse aromate", a declarat Ion Marian, liderul Sindicatului Rafinorul, din cadrul Rafo Oneşti.
Activitatea rafinăriei a fost oprită în luna februarie 2008 pe o perioadă de doi ani, pentru derularea unui program de investiţii de peste 350 milioane de euro, iar între timp numărul salariaţilor Rafo a ajuns la aproape 1.300.
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO