- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.11.2017, 17:20)
- Iasmina Ardelean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Senat: Raport de adoptare pentru iniţiativa prin care se sporeşte imunitatea judecătorilor CCR
Comisia juridică a Senatului a votat, miercuri, un raport de adoptare la iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede o imunitate sporită pentru judecătorii CCR.
324 afișări
Senat: Raport de adoptare pentru iniţiativa prin care se sporeşte imunitatea judecătorilor CCR
„Chiar dacă imunitatea judecătorilor este mai extinsă decât a oricărui alt demnitar al statului, apreciem că aceasta se impune din perspectiva necesităţii asigurării unei protecţii legitime unor demnitari care, în exercitarea unui mandat limitat în timp la cel mult nouă ani, nu au nici statutul politic al parlamentarilor sau al preşedintelui României, nici o funcţie de carieră profesională ca în cazul magistraţilor”, susţine deputatul minorităţilor, Adnagi Slavoliub, iniţaitorul proiectului, în expunerea de motive.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
-
Premierul italian Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene
-
Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut
-
Cinci sturioni capturaţi de braconieri au fost eliberaţi în apă de poliţiştii de frontieră
Astfel, potrivit amendamentului adoptat de senatorii jurişti judecătorii Curţii „nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi decât cu încuviinţarea plenului CCR, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză”.
În forma adoptată de Camera Deputaţilor, încuviinţarea plenului CCR era necesară şi în vederea urmăririi penale sau a trimiterii în judecată penală.
„Pentru infracţiuni săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale, urmărirea penală şi trimiterea în judecată se face numai de către PICCJ, iar competenţa de judecată aparţine ICCJ. În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii Curţii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul Justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele CCR şi solicitând, dacă este cazul, încuviinţarea Curţii pentru urmărirea penală şi arestarea prevăzute la alineatul 1”, mai prevede textul legislativ.
O altă modificare propusă prevede că judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului CCR adoptată cu votul a doua treimi din membrii Curţii. „În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitve de condamnare, mandatul de judecător al Curţii încetează de drept”, se mai arată în actul normativ.
În prezent, cei care încuviinţează urmărirea penală, reţinerea sau arestarea sunt forurile care au propus judecătorul în funcţie, şi anume Camera Deputaţilor, Senatul sau preşedintele României.
În cazul acestui proiect, Senatul este for decizional.
Citește pe alephnews.ro: China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe