Surupăceanu: Îmi menţin afirmaţiile că Preşedinţia încurajează consumul de droguri

Deputatul social-democrat Mugurel Surupăceanu, dat în judecată de Traian Băsescu pentru o serie de afirmaţii considerate calomnioase de către preşedinte, a declarat că-şi menţine aceste susţineri, însă a precizat că ele au vizat Administraţia Prezidenţială, nu persoana şefului statului.

275 afișări
Imaginea articolului Surupăceanu: Îmi menţin afirmaţiile că Preşedinţia încurajează consumul de droguri

Surupăceanu: Îmi menţin afirmaţiile că Preşedinţia încurajează consumul de droguri (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Am făcut afirmaţiile (incriminate n.r.) la adresa Administraţiei Prezidenţiale, şi nu la adresa persoanei domnului Traian Băsescu", a declarat Mugurel Surupăceanu, la termenul de miercuri al procesului care i-a fost intentat de Traian Băsescu.

Surupăceanu a răspuns întrebărilor formulate de preşedintele Băsescu şi de avocaţii care îl reprezintă în acest ligitiu, angajaţi ai Casei de avocatură Ţuca Zbârcea&Asociaţii, după ce preşedintele, care a fost prezent personal la termenul de miercuri, a dat şi el instanţei răspunsuri la un set de întrebări formulate de cel pe care l-a reclamat.

Imediat după ce a răspuns la întrebările lui Surupăceanu, Băsescu a părăsit sala de judecată fără a aştepta şi răspunsurile la interogatoriu ale social-democratului. Lui Surupăceanu i-au fost adresate 10 întrebări, însă câteva dintre ele nu au fost încuviinţate de instanţă.

În declaraţia sa, Surupăceanu a precizat că niciodată nu a afirmat că Băsescu şi-ar fi susţinut campania din bani provenind din droguri ilegale. "Eu n-am spus că erau droguri ilegale", a spus Surupăceanu.

El a fost întrebat de ce nu a făcut precizări imediat după ce a făcut afirmaţiile incriminate, din moment ce afirmă că nu a intenţionat să lezeze imaginea preşedintelui. "Am făcut precizări pe site-ul meu şi ele au fost preluate de presă", a spus Surupăceanu.

După audierea deputatului PSD procesul a continuat, instanţa respingând o cerere de intervenţie în cauză formulată de un cetăţean, după care a dat cuvântul avocaţilor pentru concluzii.

Reprezentanţii casei de avocatură care îl reprezintă pe Băsescu au cerut instanţei să ia act de faptul că Surupăceanu a comis cu intenţie calomnia reclamată, cerând să admită acordarea de daune morale "în cuantumul simbolic de 100 de lei", precum şi obligarea pârâtului la publicarea hotărârii în două cotidiene naţionale.

În replică, avocaţii lui Surupăceanu au cerut respingerea acţiunii pe motiv că afirmaţiile făcute de parlamentarul social-democrat nu ar fi lezat imaginea preşedintelui.

Instanţa urmează să se pronunţe în acest dosar în 25 mai.

În urmă cu aproximativ un an, preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe deputatul PSD Mugurel Surupăceanu şi i-a cerut daune simbolice de un leu, pentru că a spus, într-o conferinţă de presă, că Guvernul şi Preşedinţia favorizează şi susţin consumul de droguri uşoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici