- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Trenul implicat în incidentul de la Galaţi a plecat spre destinaţie fără vagonul deraiat
Trenul implicat în incidentul produs în judeţul Galaţi a plecat spre destinaţie, duminică seară, cu cinci vagoane, a declarat pentru MEDIAFAX subsecretarul de stat Constantin Axinia din Ministerul Transporturilor.
Trenul implicat în incidentul de la Galaţi a plecat spre destinaţie fără vagonul deraiat (Imagine: Mediafax Foto)
Axinia a spus că garnitura a fost recompusă, fără vagonul care a deraiat, plecând spre Iaşi cu o parte dintre pasageri.
El a precizat că vagonul care a deraiat va rămâne la faţa locului pentru cercetări, primele rezultate ale anchetei deschise pentru stabilirea cauzelor incindentului urmând să fie făcute publice luni.
Trenul rapid 661 care circulă pe direcţia Bucureşti-Iaşi a deraiat, duminică după-amiază, în jurul orei 17.00, în judeţul Galaţi, în zona localităţii Berheci, fără a exista victime. Trenul plecase de la Bucureşti la ora 12.00 şi urma să ajungă la Iaşi la ora 19.00.
ULTIMELE ȘTIRI
-
POLITICO: Un oficial de rang înalt care a părăsit Administrația Biden vorbește despre războiul Rusia-Ucraina, Israel-Hamas, ambițiile expansioniste ale lui Putin și Xi Jinping, dar și politica externă americană
-
Ţara din Europa care vrea să taie drastic impozitul pe profit pentru a atrage investitorii
-
Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense
-
Joe Biden: războiul s-ar termina mâine dacă Hamas ar elibera ostaticii / De ce refuză organizaţia teroristă să-i predea pe cei 128 de ostatici, din care nu se ştie câţi mai sunt în viaţă
Şeful Poliţiei Transporturi Galaţi, Petrică Hahui, a spus că există două posibile cauze ale incidentului: o defecţiune tehnică la linie sau la boghiu, respectiv acţionarea macazului de către impiegatul de mişcare, în timp ce trenul rula pe linie. Şeful Poliţiei Transporturi Galaţi a explicat că există varianta ca impiegatul să fi schimbat macazul în timp ce trenul circula.
Trenurile afectate sunt: rapidul 662, Iaşi-Bucureşti Nord, acceleratul 1966, Galaţi-Iaşi şi personalul 6.315, de la Tecuci la Iaşi.
Acesta este cel de-al treilea tren care a deraiat în această săptămână.
Primul accident feroviar a avut loc luni, în judeţul Dolj, unde au deraiat opt vagoane ale unui tren accelerat. Cel de-al doilea accident s-a produs tot luni, în judeţul Cluj, unde a deraiat un tren încărcat cu produse petroliere, o parte dintre vagoane ajungând într-o râpă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO