Un copil de trei ani a supravieţuit după ce a căzut de la etajul al treilea (Video)

Un copil în vârstă de trei ani a ajuns la spital după ce, marţi seară, a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Constanţa, cazătura fiindu-i atenuată de crengile unui copac aflat în faţa imobilului.

30 afișări
Imaginea articolului Un copil de trei ani a supravieţuit după ce a căzut de la etajul al treilea (Video)

Un copil de trei ani a supravieţuit după ce a căzut de la etajul al treilea

Potrivit poliţiştilor Secţiei 5 Constanţa, copilul se afla pe balcon, lipsit de supraveghere. El a reuşit să urce pe o masă aflată lângă geam şi, încercând să privească pe fereastră, s-a sprijinit de o plasă împotriva insectelor. Aceasta nu a putut să-i susţină greutatea şi s-a deschis, micuţul prăbuşindu-se în gol de la o înălţime de aproximativ zece metri.

Căderea copilului a fost atenuată de crengile unui copac, astfel că băiatul a scăpat cu viaţă. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat, având o fractură la gamba dreaptă şi câteva echimoze.

Poliţiştii Secţiei 5 au început o anchetă pentru a stabili dacă părinţii copilului pot fi traşi la răspundere pentru neglijenţă.

Un caz similar s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în Eforie, când un copil în vârstă de un an şi două luni a căzut de la etajul întâi al unei vile, tot de pe un balcon. Micuţul a scăpat cu răni uşoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici