- Home
- Social
- IAŞI, (12.06.2014, 15:28)
- Catalin Hopulele
Un ieşean acuză că de doi ani stă prin spitale după ce, de la o bătătură, i-a fost tăiat călcâiul
Un bărbat spune că umblă de doi ani prin spitale, suferind mai multe intervenţii chirurgicale, după ce medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, unde a ajuns cu o bătătură în talpă, i-ar fi tăiat călcâiul, lăsându-i o gaură în picior, ulterior el contractând şi o infecţie intraspitalicească.

Un ieşean acuză că de doi ani stă prin spitale după ce, de la o bătătură, i-a fost tăiat călcâiul (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Gheorghe Ghigea, în vârstă de 47 de ani, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că s-a adresat pentru prima dată medicilor în anul 2012, din cauza unor dureri la călcâiul stâng, provocate de o bătătură.
El a povestit că, în mai 2012, a fost operat de doctorul Radu Budurcă, medic primar la Secţia Clinică de Chirurgie Plastică a Spitalului "Sfântul Spirdion" din Iaşi, care i-a secţionat călcâiului, lăsându-i o gaură în picior.
"În loc să-mi cureţe zona, doctorul mi-a tăiat călcâiul. Am fost internat pe 4 mai, operat pe 5 mai şi externat fără să mi se dea vreo scrisoare medicală. Acasă, când am dat jos pansamentul, nu mi-a venit să cred. Era lăsată o gaură în picior, fără să fie refăcută zona", a spus Gheorghe Ghigea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Budapesta cere UE să elimine opt nume de pe lista de sancţiuni împotriva Rusiei
-
Traian Băsescu, despre o eventuală victorie a lui Călin Georgescu la prezidenţiale: Nu cred că o să câştige, el trebuie bătut la vot
-
Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat
Conform acestuia, după trei săptămâni petrecute acasă, timp în care a urmat un tratament, a revenit la spital, reclamând dureri în zona operată.
Bărbatul a spus că nu a fost primit de doctorul curant de la Spitalul "Sfântul Spiridon", astfel că a mers la alte unităţi medicale din Iaşi, fără a reuşi însă să îşi trateze rana.
"Am fost la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar acolo mi s-a spus că vor vorbi cu şeful clinicii, Teodor Stamate, pentru a rezolva problema. În februarie 2013 am fost internat şi operat pe la Chirurgie Plastică, însă intervenţia a fost realizată de Teodor Stamate. Am stat internat şase zile, iar operaţia a însemnat să-mi ia piele subţire de pe acelaşi picior şi să acopere gaura lăsată de colegul său. Însă pielea nu trebuia pusă direct pe os şi trebuia să fie mai groasă. După o lună, m-am trezit că grefa s-a infectat, am luat microbi de la spital care au mâncat pielea", a precizat bărbatul.
Pe parcursul anului 2013 bărbatul a încercat să îşi rezolve problema de sănătate la mai multe spitale din ţară. Astfel, a mers la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti, unde a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale prin care i s-a aplicat o grefă mai groasă, fiindu-i acoperită în întregime gaura din călcâi.
Gheorghe Ghigea a spus că infecţia contractată la ultima operaţie de la spitalul ieşean nu a fost însă tratată corespunzător şi, prin urmare, şi această grefă de piele s-a infectat, iar rana s-a deschis din nou.
În aceste condiţii, bărbatul s-a întors la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, fiind îndrumat către secţia de ortopedie, fiind luată în calcul amputarea piciorului.
Bărbatul şi-a făcut însă o serie de analize la laboratoare private din Iaşi, rezultând că a contractat o serie de microbi "care se găsesc doar în spital".
În toamna anului trecut, Gheorghe Ghigea a mers la Piatra Neamţ, unde a suferit o nouă intervenţie chirurgicală, însă nici grefa respectivă nu a rezistat. Mai mult chiar, bărbatul a constat că infecţia s-a extins şi la celălalt picior.
"De doi ani nu mai pot merge pe picioare ca altădată, nu mai pot alerga, nu pot coborî după pâine şi nici nu-mi pot pune şosete pentru că toată zona este o rană. M-am dus cu probleme la piciorul stâng şi în spital au apărut şi la dreptul. A trebuit să-mi vând casa ca să mă pot trata şi tot degeaba", a afirmat Ghigea.
El a precizat că în urmă cu un an a depus plângere la Colegiul Medicilor Iaşi, însă până în prezent nu a primit niciun răspuns.
Pe de altă parte, conducerea Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi susţine că Gheorghe Ghişe a fost tratat în primă fază la Spitalul "Sfântul Ioan", care în acea perioadă a fost comasat cu Spitalul "Sfântu Spiridon", adăugând că bărbatul a avut mai multe internări şi la Spitalul de Psihiatrie "Socola" din Iaşi.
"Acest caz a avut loc înainte ca eu să preiau spitalul, dar asta nu înseamnă că nu ştiu despre ce este vorba. S-a perpetuat situaţia lui, deşi sunt rezervat să o numesc situaţie, pentru că bărbatul are şi mai multe internări la Psihiatrie. Eu m-am aplecat cu multă răbdare asupra cazului său şi am constatat că are şi că nu are dreptate. Să spunem că are parţial dreptate, însă dânsul a plecat din spital de mai multe ori fără să i se facă tratamentul complet, a avut şi reacţii ciudate vizavi de activitatea medicilor. Eu îi stau mereu la dispoziţie", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul Spitalului "Sfântul Spiridon" Iaşi, Ioan Bârliba.
Acesta a menţionat că în 2012 s-a întrunit o comisie medicală la spital pentru a stabili dacă există culpă medicală în cazul tratamentului aplicat bărbatului, iar rezultatele comisiei au dat dreptate unităţii medicale.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat