- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anja Paerson: Am ajuns la un stadiu al vieţii mele când tot corpul şi capul spun "stop"
Sportiva suedeză Anja Paerson, care a anunţat, luni, că se retrage din activitate după o competiţie în Austria, şi-a justificat decizia prin faptul că se resimte în urma "căderilor spectaculoase" şi a accidentărilor din ultimii ani.
Anja Paerson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Căderile spectaculoase şi accidentările pe care le-am suferit în aceşti ultimi ani mi-au micşorat posibilităţile de a rămâne la cel mai înalt nivel. Problemele la cartilajul genunchiului stâng sunt principala cauză a dificultăţilor mele şi astăzi am ajuns la un stadiu al vieţii mele când tot corpul şi capul spun «stop»", a spus Paerson.
Anja Paerson a precizat că medalia olimpică de bronz de la Vancouver, din 2010, rămâne unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale. În proba de coborâre, Paerson a avut o cădere spectaculoasă care a impresionat publicul, zburând 60 de metri înainte de a cădea pe spate. În ciuda contuziilor suferite, ea a luat startul în cursa următoare, combinata, şi a reuşit să urce pe podium.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Biserica Ortodoxă Română este o corporație, iar Patriarhul Daniel este supermanagerul, întâiul CEO al țării
-
Guvernatorul adjunct al Harkovului: Rusia controlează 60% din oraşul Vovceansk. 10.500 de civili au fost evacuaţi din regiunea Harkov din cauza ruşilor
-
Protest pro-Palestina la Universitatea din Bucureşti, după modelul celor din SUA. Reacţia Universităţii
-
Netanyahu reacţionează la decizia procurorului Curţii Penale de la Haga privind mandatul de arestare împotriva sa: demersul este ,,absurd"
"Cu acea medalie de bronz de la Whistler am câştigat forţă mentală. Nu puteam să las acel munte să mă învingă", a explicat suedeza, pentru care performanţa a avut o seminficaţie specială, permiţându-i să egaleze numărul de medalii olimpice obţinute de croata Janica Kostelic, marea sa rivală din anii 2000.
Sportiva suedeză Anja Paerson, care are unul dintre cele mai frumoase palmaresuri din schiul alpin feminin, a anunţat, luni, că se va retrage din activitate după finalele Cupei Mondiale de la Schladming (Austria), competiţie programată în această săptămână.
Anja Paerson, care va împlini 31 de ani la 25 aprilie, a obţinut prima victorie de Cupă Mondială la vârsta de 17 ani, în decembrie 1998, la slalom, la Mammoth Moutain (SUA).
Ea are în palmares şase medalii olimpice, dintre care una de aur la slalom, la JO de la Torino (2006) şi 11 medalii mondiale (şapte de aur).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:30
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 817. Rusia anunţă că a cucerit un sat din regiunea anexată Lugansk / Zelenski: Ucraina îşi consolidează poziţiile în regiunea Harkov în contextul ofensivei Rusiei / Medvedev spune că Zelenski este o ,,ţintă militară legitimă"
-
astăzi, 22:07
Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga