- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
George Gaiţă a demisionat din funcţia de preşedinte al FR Polo
George Gaiţă a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că a demisionat din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Polo, după opt ani petrecuţi în acest post.
George Gaiţă a demisionat din funcţia de preşedinte al FR Polo (Imagine: Mediafax Foto)
"Am făcut ce am promis după turneul preolimpic de la Oradea, când România a ratat calificarea, adică mi-am dat demisia de onoare. Decizia a întârziat pentru că au existat două proiecte în derulare, din care cel mai important era aducerea unui nou antrenor. Acum după ce le-am îndeplinit, mi-am înaintat demisia, care a fost deja înregistrată", a spus Gaiţă.
"Nu ştiu ce ar trebui să se întâmple în polo-ul românesc, dar eu ştiu că în ultimii opt ani, fără a avea condiţii, am adus naţionala pe locul patru în Europa şi pe şase în lume. Şi mai adevărat este că în aceşti opt ani nu am reuşit să construiesc niciun bazin şi nici să aduc politicul să sprijine aceste proiect", a mai spus Gaiţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
-
Noapte agitată în Ucraina. Ucrainenii susţin că au doborât zeci de drone lansate de ruşi
-
Analiză: Ungaria îşi accelerează industria maşinilor electrice, dar au apărut blocaje îngrijorătoare
George Gaiţă a menţionat că nu va reveni asupra deciziei. "Nu este nicio şansă să revin asupra deciziei, dar probabil vor fi mulţi interesaţi de această funcţie", a declarat Gaiţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO