- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lucescu: Putem învinge pe oricine, chiar şi pe Werder Bremen
Antrenorul român al echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că formaţia pe care o pregăteşte poate învinge orice grupare, deci şi pe adversara din finala Cupei UEFA, Werder Bremen, după ce a trecut în această competiţie de ŢSKA Moscova, Tottenham, Olympique Marseille şi Dinamo Kiev.
Lucescu: Putem învinge pe oricine, chiar şi pe Werder Bremen (Imagine: Mediafax Foto/ AFP)
Lucescu a precizat că traseul din Cupa UEFA a redat încrederea jucătorilor echipei Şahtior Doneţk. "Toată echipa şi-a recâştigat încrederea, a început să aibă evoluţii bune, chiar spectaculoase, şi cred că merităm să fim în această finală după ce am eliminat formaţii de calibrul lui ŢSKA Moscova, Tottenham Hotspur, Marseille şi Dinamo Kiev. După aceste patru echipe cred că putem învinge pe oricine, chiar şi pe Werder Bremen", a spus Lucescu, citat de site-ul uefa.com.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
-
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
-
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
-
Analiză: Ungaria îşi accelerează industria maşinilor electrice, dar au apărut blocaje îngrijorătoare
Tehnicianul român consideră că evoluţiile jucătorilor cu experienţă de la Şahtior au determinat traseul bun din cupele europene.
"Pregătirile noastre dinaintea sezonului au fost bune, noii jucători fiind integraţi în echipă. Greşeala mea a fost folosirea jucătorilor nou veniţi de la începutul meciurilor. Era ceva în neregulă cu noi: eram campioni en-titre dar nu jucam ca şi cum am fi fost. Am fost şi ghinionişti, am primit nişte goluri incredibile atunci când dominam. Dar pentru că dominam, nu mi-am pierdut încrederea. Am fost întotdeauna încrezător că echipa îşi va reveni şi va evolua din nou ca anul trecut. Am introdus câţiva dintre jucătorii vechi, jucătorii mei, care ştiau organizarea noastră şi au început să recupereze puncte", a mai spus Lucescu.
Şahtior Doneţk întâlneşte, miercuri, de la 21.45, formaţia din Germania Werder Bremen, pe stadionul Şukru Saracoglu, din Istanbul, în ultima finală a Cupei UEFA, competiţia urmând să se numească, din sezonul viitor, Europa League.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:01
Moment istoric în Premier League. Jurgen Klopp va sta pentru ultima dată pe banca echipei Liverpool
-
astăzi, 11:39
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului