Mircea Lucescu, cel mai bun antrenor al sezonului 2009/2010 din campionatul Ucrainei

Tehnicianul român al echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a fost ales cel mai bun antrenor din sezonul 2009/2010 al campionatului ucrainean, potrivit unui top realizat de Ucrainean Premier League (UPL), informează site-ul grupării din Doneţk.

13 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu, cel mai bun antrenor al sezonului 2009/2010 din campionatul Ucrainei

Mircea Lucescu, cel mai bun antrenor al sezonului 2009/2010 din campionatul Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

UPL a efectuat un sondaj special care a implicat cluburile din prima divizie dar şi suporterii, pentru a desemna câştigătorii sezonului 2009/2010.

Ca şi anul trecut, Lucescu a primit premiul pentru cel mai bun antrenor al campionatului Ucrainei.

Ceilalţi câştigători ai anului competiţional 2009/2010 din prima ligă din Ucraina, conform topului realizat de UPL, au fost următorii: cel mai bun jucător - Darijo Srna (Şahtior), cel mai bun portar - Andriy Pyatov (Şahtior), cel mai bun arbitru - Victor Shvetsov.

Toţi câştigătorii vor fi premiaţi într-o ceremorie ce va avea loc la 4 iunie înaintea Supercupei Ucrainei, dintre Şahtior Doneţk şi Tavria Simferopol, de pe arena din Zaporoje.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici