- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (04.06.2013, 23:59)
- Andrei Mazurchievici , Marius Ţone
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Piţurcă: La Tamaş nu o să renunţ - declaraţiile selecţionerului
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, marţi, la finalul partidei cu Trinidad-Tobago, scor 4-0, că nu o să renunţe la fundaşul Gabriel Tamaş, chiar dacă acesta a fost implicat într-un incident săptămâna trecută, pe când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
263 afișări
Piţurcă: La Tamaş nu o să renunţ (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)
"La Tamaş nu o să renunţ chiar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Era un caracter formidabil, dar păcat cu acest alcool. Am stat o săptămână de vorbă cu el, s-a pregătit foarte bine, dar iată că a băut o bere, apoi a doua şi a treia şi e suficient să ajungă să se comporte de maniera asta. El nu a refuzat niciodată naţionala, indiferent că a avut întindere, ruptură, orice, el a jucat", a spus Piţurcă.
Victor Piţurcă a afirmat că preferă jucători precum Tamaş în detrimentul celor care fac pe "băieţii cuminţi". "Prefer jucători de acest gen decât pe cei care vorbesc prin spate şi fac pe băieţii cuminţi. Cu siguranţă experienţa asta cu alcoolul îi va da de gândit. El nu este omul care să bea zilnic, el scapă o dată la trei săptămâni - o lună. O să mai discut cu el, pentru că li se întâmplă la miliarde de oameni. A şi ajuns în Anglia într-o ţară unde se practică astfel de lucruri. Poate mai merge şi acolo cu colegii lui, numai că ăia probabil merg acasă", a completat Piţurcă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Xi Jinping își face chatbot după chipul și ideologia lui. Un chatbot A.I. din China este antrenat pe baza doctrinei președintelui chinez
-
Microplastice găsite în cheagurile de sânge din inimă, creier şi picioare
-
Automobile Dacia, afaceri de peste 5,2 miliarde de euro în 2023. S-a menţinut profitul, dar a scăzut numărul angajaţilor
-
Putin a militarizat Rusia de la mic la mare. Elevii se antrenează ca soldaţii: arme în loc de cărţi
Gabriel Tamaş a primit interdicţie de a părăsi ţara timp de 30 de zile, în urma incidentelor pentru care a fost dus la audieri, vineri. Tamaş este cercetat pentru ultrraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi distrugere, potrivit unor surse judiciare. El a fost dus la audieri după ce ar fi spart un geam de la un bloc de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, acesta fiind încătuşat, întrucât era agitat.
Victor Piţurcă a declarat, vineri, la reunirea naţionalei de la Mogoşoaia, că incidentul în care a fost implicat Gabriel Tamaş îi este caracteristic acestuia, subliniind însă că nu-l va pedepsi pe jucător, deoarece era în ziua lui liberă.
Piţurcă: Totul a funcţionat normal, perfect
Selecţionerul Victor Piţurcă, a declarat că totul a funcţionat perfect în meciul amical cu Trinidad-Tobago, scor 4-0, chiar dacă au fost şi momente mai puţin bune ale jucătorilor pe care îi pregăteşte.
"Au fost momente foarte bune, dar şi momente mai puţin bune, însă totul a funcţionat normal, perfect, chiar dacă unii spun că Trinidad nu e o echipă valoroasă. Este totuşi pe locul 83 în clasament şi a fost un test bun pentru echipa naţională. Când câştigi cu 4-0, e normal să fiu mulţumit de toţi jucătorii. Au fost momente când adversarii au avut faze periculoase, dar şi când jucătorii s-au mai relaxat. Adversarii nu stau bine tactic, dar sunt luptători. E simplu să spunem că am câştigat cu 4-0 cu Trinidad, dar nu este uşor totuşi", a spus Piţurcă.
Victor Piţurcă s-a arătat mulţumit de evoluţia jucătorilor pe care i-a convocat în premieră. "A fost ultimul meci din acest sezon, jucătorii vor intra în vacanţă. Mi-am mai dorit un adversar, dar nu am putut găsi. Eu sunt mulţumit de acest joc, de jucătorii noi care au venit, de Nicolae Grigore, de Hoban, chiar şi de Stoian, care a jucat mai puţin", a completat Piţurcă.
Selecţionerul consideră că atacantul Ciprian Marica este important pentru prima reprezentativă. "Marica e un jucător consacrat la naţională, el e extrem de important pentru noi. Când lipseşte el, prestaţia echipei naţionale nu mai e aceeaşi. Sper să-şi găsească o echipă de club şi să joace meci de meci", a adăugat Piţurcă.
El a precizat că a dorit să-l convoace pentru această partidă pe mijlocaşul echipei Steaua, Adrian Popa, însă l-a preferat pe Aurelian Chiţu de la Viitorul Constanţa. "Adi Popa era pe lista mea, dar l-am preferat pe Chiţu în locul lui, pentru că am vrut să-l văd, iar Chiţu a avut şi şansă să se accidenteze Maxim şi să joace titular", a explicat Piţurcă.
Echipa naţională României a învins, marţi, cu scorul de 4-0 (2-0), reprezentativa similară a statului Trinidad-Tobago, într-o partidă amicală disputată pe Arena Naţională şi în care atacantul Ciprian Marica a reuşit prima sa "triplă" sub "tricolor". Golurile partidei au fost marcate de Marica '31, '33, '81 şi Cyrus '49 autogol.
Citește pe alephnews.ro: Israelul lansează noi atacuri în Rafah după ce Curtea Internațională de Justiție a cerut încetarea ofensivei
Citește pe www.zf.ro: Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Probleme la vârful unui imperiu european de miliardari: Acţionarii Peugeot s-au întors împotriva familiei franceze care deţine gigantul auto. Lista nemulţumirilor este lungă, iar investitorii critică totul de la strategia de investiţii la guvernanţă şi pierderile de pe bursă
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Telefonul vechi care te poate îmbogăți. Un exemplar s-a VÂNDUT la licitație cu aproape 200.000 de euro
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe