Presa rusă scrie că Spartak Moscova este interesată de Mirel Rădoi
Cotidianul Tvoi Deni a scris, joi, că gruparea Spartak Moscova, vicecampioana Rusiei, unde este legitimat mijlocaşul Florin Şoavă, este interesată de căpitanul FC Steaua, Mirel Rădoi, pe care l-a urmărit la meciuri din campionat şi cupele europene.

Presa rusă scrie că Spartak Moscova este interesată de Mirel Rădoi
"Transferul jucătorului de 26 de ani este evaluat la aproximativ opt milioane de dolari. Scouterii clubului moscovit l-au urmărit pe Rădoi anul trecut atât la meciurile din campionat, cât şi la cele din cupele europene. În curând, antrenorul Stanislav Cercesov va decide dacă se vor începe negocierile pentru aducerea jucătorului sau nu", a scris publicaţia rusă, adăugând că Spartak are competitori de seamă în lupta pentru Rădoi, precum Liverpool sau Real Madrid, care s-au interesat în trecut de el.
Sursa citată adaugă că în sezonul trecut Steaua a refuzat o ofertă pentru Mirel Rădoi de la Zenit Sankt Petersburg, de zece milioane de euro, refuzată atunci deoarece Steaua lupta pentru un loc de Liga Campionilor. În decembrie 2006, finanţatorul stelist Gigi Becali anunţa că a refuzat o ofertă de zece milioane de euro de la Zenit.
"Rădoi este un jucător universal, poate evolua pe mai multe posturi, în centrul liniei de mijloc sau în centrul defensivei, dar dacă este nevoie poate juca şi pe flancuri", a adăugat ziarul rus, precizând că Spartak are nevoie de fundaşi centrali cu experienţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Decizia ICCJ. De ce a decis instanţa arestarea preventivă a lui Horaţiu Potra şi a fiului său
-
„S-a certat şi a fost nepoliticos”. Cum relatează presa rusă de stat discuţia aprinsă dintre Trump şi Zelenski
-
Surse: Horaţiu Potra, fiul lui şi alte 17 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

