- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (19.11.2012, 19:38)
- Adrian Petculescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Reacţia lui Dinamo la decizia din Dosarul Transferurilor: Ce rol a jucat Cristi Borcea în club în perioada tranzacţiilor de jucători
FC Dinamo a dat publicităţii un comunicat, semnat de preşedintele Consiliului de Administraţie, Nicolae Badea, după decizia de condamnare din Dosarul Transferurilor. Comunicatul specifică ce rol a avut Cristi Borcea în club în perioada transferurilor jucătorilor dinamovişti.
1184 afișări
Cristi Borcea (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Toate tranzacţiile de jucători dinamovişti care fac obiectul Dosarului Transferurilor s-au efectuat cu informarea membrilor Consiliului Director al grupării, iar preşedintele executiv din acea perioadă, Cristi Borcea, a exercitat sarcini în limitele mandatului stabilit de club, susţine FC Dinamo.
În comunicatul clubului, semnat de Nicolae Badea, se arată că gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare "a subscris şi subscrie la motivarea instanţei judecătoreşti prin care s-a dispus achitarea domnului Cristian Borcea, din care pot fi enumerate, cu deosebire, următoarele:
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hamas acceptă propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar / Israelul începe ofensiva în Rafah
-
Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă
-
Israelul a început o operaţiune în Rafah / Este ultimul bastion al Hamas în Gaza şi este plin de civili strămutaţi / Netanyahu: Propunerea Hamas este departe de a satisface cererile Israelului
-
Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
"Nu s-a dovedit existenţa unei acţiuni de inducere în eroare a membrilor Consiliul Director al FC Dinamo Bucureşti, deoarece transferurile în cauză au fost aprobate de Consiliul Director, iar domnul Cristian Borcea a exercitat sarcini în limitele mandatului stabilit de Club. In conformitate cu înscrisurile privind aceste transferuri (hotărârile Consiliului Director al FC Dinamo Bucureşti, contractele şi acordurile încheiate cu respectivele cluburi cesionare), sumele au fost evidenţiate în contabilitatea Clubului şi încasate în totalitate. Potrivit dispoziţiilor fiscale în vigoare la data efectuării transferurilor mai sus menţionate, nu pot fi reţinute ca fiind posibile fapte privind evaziunea fiscală (O.G. 70/1994). Veniturile din vânzarea drepturilor de transfer ale jucătorilor s-au înscris în categoria «venituri obţinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul Clubului» şi au fost înregistrate în contul contabil aferent ca fiind neimpozabile."
FC Dinamo arată că transferurile efectuate de Cristi Borcea nu au încălcat regulamentele FIFA, UEFA şi FRF şi că încasările efectuate în urma acestor tranzacţii au asigurat bugetul clubului în perioada 1998-2005.
"Cesionarea drepturilor federative ale jucătorilor către alte entităţi juridice a avut ca scop accederea către pieţele internaţionale, maximizarea veniturilor şi accelerarea încasării acestora de către FC Dinamo Bucureşti; cesionarea a fost posibilă tocmai datorită faptului că aceste drepturi federative au avut un conţinut eminamente economic şi patrimonial şi, prin urmare, au putut fi supuse circuitului civil. Nu s-a dovedit nicio încălcare a regulamentelor FIFA, UEFA şi FRF ce reglementează activităţile specifice privind transferurile de jucători şi nicio încălcare a regulamentelor disciplinare. Balanţa financiară a fiecărui transfer a fost pentru Club, în toate cazurile, deosebit de favorabilă; sumele încasate au acoperit toate cheltuielile făcute de Club pentru jucători şi au asigurat o plus-valoare însemnată care a acoperit în mare parte bugetul de cheltuieli al Clubului pe perioada 1998-2005", menţionează comunicatul.
"Conclusiv faţă de considerentele menţionate mai sus, transferurile în cauză s-au raportat ca fiind acte comerciale între subiecte de drept privat, libere să îşi materializeze conţinutul conform principiului Pacta sunt servanda şi guvernate de principiile autonomiei de voinţă şi libertăţii încheierii actelor juridice în cauză", se arată în încheierea comunicatului preşedintelui Nicolae Badea.
Cele şapte transferuri internaţionale care fac obiectul Dosarului nr. 3134/3/2009, în care s-au reţinut fapte în sarcina lui Cristian Borcea, sunt următoarele:
Cosmin Contra - de la FC Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves – iunie 1999;
Paul Codrea - de la FC Dinamo Bucureşti la Genoa Cricket and Spa – ianuarie 2001;
Florin Cernat - de la FC Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev – februarie 2001;
Bogdan Mara - de la FC Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves – iulie 2001;
Nicolae Mitea - de la FC Dinamo Bucureşti la Ajax Amsterdam – august 2003;
Dan Alexa - de la FC Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing – iunie 2004;
Adrian Mihalcea - de la FC Dinamo Bucureşti la Chunnam Dragons – iulie 2005.
Citeşte şi:
DOSARUL TRANSFERURILOR: Ioan Becali - 8 ani de ÎNCHISOARE; Victor Becali şi Cristi Borcea - câte 7 ani; George Copos - 5 ani; Mihai Stoica - 4 ani de închisoare; Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gigi Neţoiu - câte 3 ani
Fostul acţionar şi preşedinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat, la 12 noiembrie, de Curtea de Apel Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare şi şase ani interzicere a unor drepturi, în Dosarul Transferurilor, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Totodată, Curtea de Apel a hotărât confiscarea sumei de peste 1,2 milioane de dolari de la Cristian Borcea, în urma implicării sale în transferul fotbaliştilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara şi Dan Alexa. CAB l-a obligat pe Borcea la plata către ANAF a unei importante sume de bani şi a încă 258.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.
Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care iniţial trebuia să dea un verdict la 2 noiembrie, dar a amânat pronunţarea unei sentinţe pentru 12 noiembrie, când a dictat sentinţe cu închisoare între trei şi opt ani pentru cei opt oameni de fotbal.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Școala de stat nu îi pregătește pe elevi pentru viitor. Elevii trebuie să învețe la privat
Citește pe www.zf.ro: Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Democrația reală înseamnă că tu, cetățeanul, ai putere decizională. Monopolul partidelor din România trebuie spart
Ţara din Europa care se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia. ”Am testat deja economia de război, trebuie să fim pregătiţi pentru o criză pe termen lung”
Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami și a apărut așa în public, dar a fost întrebată imediat: „Ești bolnavă?”
PROSPORT.RO
Ce salariu are o farmacistă de la Dr. Max sau Catena, acum, în 2024. De necrezut câți lei primește lunar, de fapt
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe