România - Germania, scor 7-10 la turneul de la Bratislava
Echipa naţională de polo a României a pierdut, cu scorul de 7-10 (3-4, 2-3, 1-0, 1-3), partida cu selecţionata Germaniei, a doua din cadrul turneului de la Bratislava, contând pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing.

România - Germania, scor 7-10 la turneul de la Bratislava
Meciul a fost unul extrem de dur, arbitrii eliminându-i pentru lovire, în repriza a treia, pe Radu Cosmin şi Andrei Iosep, care nu vor avea drept de joc în următoarea partidă. Selecţionata condusă de Vlad Hagiu a fost astfel obligată să joace cu doi jucători în minus patru minute, timp în care adversarii s-au distanţat decisiv.
Următorul meci al României va avea loc astăzi cu selecţionata Rusiei, principala adversară pentru locul doi al grupei A.
După ziua a doua a turneului din Slovacia, clasamentul grupei arată astfel:
Grupa A: 1.Germania 6 puncte, 2.Rusia 6 p, 3.România 3 p, 4.Macedonia 3 p, 5.Slovacia 0 p, 6.Franţa 0 p.
Primele două clasate din cele grupele A şi B se vor califica în semifinale, restul formaţiilor urmând să joace meciuri de clasament.
Câştigătoarea turneului de la Bratislava se va califica la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

