- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Samuel Eto'o, desemnat jucătorul african al anului 2010
Atacantul camerunez al echipei Internazionale Milano, Samuel Eto'o, a fost desemnat pentru a patra oară în carieră jucătorul african al anului, de către Confederaţia Africană de Fotbal (CAF), în cadrul unei ceremonii ce a avut loc, luni, la Cairo.
Samuel Eto'o, desemnat jucătorul african al anului 2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a mai obţinut acest titlu în 2003, 2004 şi 2005.
Eto'o, care a câştigat cu Inter Milano, la sfârşitul săptămânii trecute, Campionatul Mondial al cluburilor, îi succede în privinţa titlului de cel mai bun jucător african al anului ivorianului Didier Drogba. Atacantul din Coasta de Fildeş s-a aflat şi în acest an printre nominalizaţi, alături de Eto'o şi de ghanezul Asamoah Gyan.
De-a lungul carierei, Samuel Eto'o, care la CM al cluburilor a fost ales cel mai bun jucător al competiţiei, a câştigat de trei ori Liga Campionilor, de două ori Cupa Africii pe Naţiuni, de trei ori campionatul Spaniei (cu FC Barcelona), o dată campionatul Italiei şi un titlu olimpic în 2000.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
-
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
În sezonul 2009-2010, camerunezul a câştigat cu Internazionale Milano campionatul Italiei, Liga Campionilor, Cupa şi Supercupa Italiei.
Singurul aspect negativ al carierei lui Eto'o în acest an a fost eliminarea naţionalei Camerunului în primul tur al Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO