- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (04.08.2012, 08:31)
- Departamentul Life , Madalina Cerban ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cinci paşi pentru a avea picioare fabuloase
Pregătirea picioarelor pentru a purta sandale poate fi o misiune dificilă. Pentru a avea picioare fabuloase, însă, este suficient să urmaţi câţiva paşi simpli, potrivit specialistei în sănătatea picioarelor Margaret Dabbs.
2358 afișări
Cinci paşi pentru a avea picioare fabuloase (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Există câteva tratamente de înfrumuseţare, precum epilatul cu ceară, pentru care este mai bine să apelaţi la profesionişti. Însă pregătirea picioarelor pentru a purta sandale nu este o misiune foarte dificilă, dacă ştiţi cum să o puneţi în aplicare, iar o pedichiură reuşită se poate menţine chiar şi trei săptămâni, dacă este făcută cum trebuie, scrie dailymail.co.uk.
Unul dintre cele mai evidente tratamente de înfumuseţare este realizat - timp de cel puţin 30 de minute - de un bun pedichiurist, spune specialista în sănătatea picioarelor Margaret Dabbs.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
-
Delegaţie Hamas, aşteptată luni la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Gaza
-
Biden a discutat duminică cu Netanyahu
-
Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs
Ea precizează că, în urma unui asemenea tratament, nu doar picioarele vor arăta îngrijite, ci şi persoana care apelează la un bun pedichiurist se va simţi mai încrezătoare în forţele proprii.
Margaret Dabbs prezintă şi câţiva paşi simpli de urmat pentru a ajunge la un astfel de efect:
Primul pas: Piliţi-vă unghiile de la picioare
În primul rând, investiţi într-o pilă de unghii bună. "Pilele obişnuite pot rupe şi desface unghiile, fapt care creează un aspect neuniform. O pilă din sticlă pentru unghii va face ca unghiile dumneavoastră să aibă o formă perfectă, dreaptă", spune Dabbs.
Ea recomandă ca unghiile de la picioare să fie pilite drept. Deşi sunt la modă formele inedite pentru unghiile de la mâini, Margaret Dabbs spune că unghiile de la picioare nu trebuie să aibă niciodată forma rotundă, precum cele de la mâini.
"Tăierea şi pilirea unghiilor de la picioare drept este sănătoasă şi creează un efect flatant pentru picioarele dumneavoastră, în timp ce unghiile rotunjite pot creşte în carnea degetelor", explică Dabbs.
Pasul al doilea: Luciul unghiilor
Folosiţi apoi un burete abraziv pentru şlefuirea suprafeţei unghiilor. Această operaţiune va uniformiza unghiile şi va elimina resturile de ojă sau de cremă autobronzantă de pe unghii, explică Dabbs.
Ulterior, puteţi să folosiţi o pilă specială pentru a crea luciu. "Această acţiune se aseamănă cu lustruitul pantofilor; lustruiţi până unghiile dumneavoastră strălucesc", explică Margaret Dabbs.
Ea precizează că poartă mereu în geantă o astfel de pilă pentru luciu, pentru situaţiile în care nu are timp să aştepte să i se usuce oja.
Pasul al treilea: Pilirea pielii bătătorite
"Cea mai comună greşeală este pilirea pielii bătătorite în timp ce picioarele dumneavoastră sunt în apă", spune Dabbs.
"Când picioarele sunt ude, este mult mai dificil să vedeţi zonele de piele care trebuie pilite. În plus, pielea crăpată se poate descuama în apă, fapt care poate fi dureros şi poate duce la infecţii", a precizat Dabbs.
În ceea ce priveşte instrumentul potrivit pentru o astfel de operaţiune, Dabbs recomandă o pilă din cristal specială, care poate fi folosită atât pentru zonele aspre de deasupra şi de dedesubtul degetelor mari de la picioare, cât şi pentru călcâie.
Pasul al patrulea: Exfolierea
După ce unghiile au fost pregătite şi pielea bătătorită a fost pilită, înmuiaţi-vă picioarele în apă caldă, pentru a înlătura prin exfoliere straturile de celule moarte.
"Când nu aveţi la îndemână un produs special pentru exfoliat, amestecaţi gel de duş cu un pumn de sare de mare şi masaţi-vă picioarele cu acesta", recomandă Margaret Dabbs.
Pasul al cincilea: Hidratarea
Uitaţi de balsamul de picioare. Pentru un look "de lux" folosiţi un ulei de picioare, care va pătrunde adânc în piele, fără a o lăsa lipicioasă.
"Uleiurile emoliente au proprietăţi hidratante şi antiinflamatorii", spune Margaret Dabbs.
Pentru zilele de vacanţă, când nisipul şi soarele usucă pielea de pe picioare, Dabbs recomandă folosirea, în fiecare seară, a unui spray cu efect de hidratare. Acesta va face ca picioarele să fie mătăsoase.
Citește pe alephnews.ro: Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe