După Germania, Covid bagă în sperieţi şi Franţa. Preşedintele Macron se va adresa naţiunii

  • Preşedintele Republicii va vorbi, marţi seară, la televizor.
  • Intervenţia, a 9-a de la începutul pandemiei, va fi dedicată apelului la vaccinare.
3441 afișări
Imaginea articolului După Germania, Covid bagă în sperieţi şi Franţa. Preşedintele Macron se va adresa naţiunii

După Germania, Covid bagă şi Franţa în sperieţi. Macron se va adresa marţi seară naţiunii

Printre subiectele abordate, teme precum reforme, revitalizare economică şi muncă.

Pentru a 9-a oară de la începutul crizei COVID, preşedintele francez Emmanuel Macron li se adresează francezilor, în această seară, la ora locală 20.00 (n.r. - 21.00 în România).

Subiectul de bază: promovarea vaccinării împotriva Covid-19 în confiţiile creşterii infecţiilor.

Macron va evoca priorităţile de la sfârşitul mandatului său de cinci ani la Elysée. Şeful Republicii a prezidat în această dimineaţă un consiliu de apărare a sănătăţii.

Oficialii francezi fac eforturi să-i convingă pe cetăţenii de peste 65 de ani, în special pe cei obezi sau vulnerabili, să ia a treia doză de vaccin anti-Covid.

Înaintea Franţei, Germania a tras alarma privind creşterea infecţiilor.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici