Video Eroii de la SABIF. Dr. Alis Grasu: Momentul în care primii colegi s-au infectat cu COVID-19 a fost cumplit! Suntem conştienţi că ar putea să apară un nou val

  • Bucureştenii au respectat izolarea, sperăm că bilanţul la 14 zile după Paşte nu o să fie foarte tragic
  • După ce le-am pierdut, vom şti să apreciem drepturile şi libertăţile, două luni au fost o veşnicie
  • Sunt persoane care au fost afectate de izolare, au apărut şi depresii, au apărut şi atacuri de panică
6353 afișări

Reporter: Câte situaţii legate de COVID-19  a gestionat Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov de la declanşarea crizei?

Dr. Alis Grasu, director SABIF: Din 26 februarie până astăzi vorbim de 7.089 de cazuri în care fie s-au recoltat probe biologice pentru a se face testul de COVID-19 şi sunt 3243 de teste recoltate, fie au fost transportate persoane cu suspiciuni de COVID-19 în centre de carantină sau în centre de izolare.

Reporter: Aveţi vreun caz de personal infectat pe teren?

Dr. Alis Grasu, director SABIF: Pe teren, nu! Am avut însă 11 persoane diagnosticate pozitiv, unii au fost infectaţi din familie soţul sau soţia au lucrat în spitale, la altul nu am găsit sursă de infecţie. Practic infecţia comunitară îşi spune cuvântul, nu neapărat de la pacient, nu neapărat de la serviciu, de oriunde dacă nu se respectă măsurile de protecţie şi igienă personală. La momentul acesta mai sunt doar cinci persoane pozitive, sunt şi ele în tratament, sunt internate şi sunt la sfârşitul perioadei. Iar ca şi persoane în izolare, fiind contacţi ai acestor persoane, cel mai mult am avut 38 de persoane dar pentru foarte puţin timp. Unii au intrat alţii au ieşit din izolare, astfel încât nu ne-a fost afectată capacitatea de lucru.

Reporter: Care a fost cel mai greu moment cu care v-aţi confruntat?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Momentul în care am aflat primele rezultate pozitive, deci primii colegi care s-au infectat. A fost cumplit, cel puţin din punctul meu de vedere. Am avut emoţii foarte mari până au trecut perioadele şi până când s-au negativat testele,  pentru fiecare persoană care era în izolare şi pentru care aşteptam să treacă 14 zile să se facă testul de a 12- a şi de a 13-a zi. Erau emoţii. Şi când testele ieşeau negative era un prilej de nemăsurată bucurie. În continuare am emoţii pentru cei cinci la care încă nu s-au negativat testele. Aştept cu disperare momentul în care mi se vă spune că au ieşit şi ei negativi şi apoi încă două săptămâni şi să vina la serviciu. Sunt clipe grele prin care treci atunci când colegii tai au un astfel de diagnostic.

Reporter: Personalul medical este testat?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Când a existat cea mai mică suspiciune am făcut teste.  Am făcut şi teste rapide. Dar pe lângă situaţiile în care s-a făcut testarea în cadrul anchetelor epidemiologice de către direcţiile de sănătate publică Bucureşti şi Ilfov, noi am beneficiat şi beneficiem în continuare de o sponsorizare a unei firme care a încheiat un contract şi ni se fac teste la cerere pentru angajaţi. 

Reporter: Cum a fost Paştele din punctul de vedere al Salvării?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Au fost cu aproximativ 15% - 16% mai puţine solicitări decât în perioada sărbătorilor pascale de anul trecut. Asta a ajutat personalul să poată să nu simtă o presiune foarte mare în aceste zile. Au putut să îşi igienizeze maşinile în linişte, au putut să le pregătească, să fie permanent alerţi şi asta a dus la puţină stare de linişte. În rest, toţi muncim, toţi simţim acea presiune a situaţiei pentru că oricine se gândeşte că poate să ajungă la un moment dat să se infecteze. Riscurile sunt oricum. Cât ne-am proteja noi. Combinezoane, măşti, măşti FFP1, FFP2, FFP3,  mănuşi de 30 de cm, de 40 de cm, protecţie pentru încălţăminte, viziere. La fiecare 12 ore, ambulanţa care a lucrat este dezinfectată prin nebulizare cu ceaţă uscată, cu o substanţă de dezinfecţie de nivel înalt şi apoi fiecare suprafaţă este ştearsă cu soluţii dezinfectante de exterior. Subliniez că, în această perioada, în cazul intervenţiilor medicale de urgenţă privind suspiciuni de COVID-19 sau altă boală transmisibilă, dupa finalizarea fiecărei intervenţii de această natură, ambulanţa care a fost implicată la cazul respectiv intră la dezinfecţie de nivel înalt (nebulizare interioară, dezinfecţie suprafeţe etc.).

Reporter: Ce aţi văzut pe stradă în noaptea de Paşte şi ce aşteptări aveţi pentru vârful epidemiei în funcţie de felul în care s-a comportat populaţia?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Să ştiţi că era foarte multă linişte. Nu erau maşini pe stradă.  Nu erau persoane pe stradă. Ceea ce mă duce cu gândul că, chiar s-au respectat toate indicaţiile, că oamenii au rămas în izolare la domiciliu şi au respectat toate recomandările. Şi pe măsură ce va trece timpul şi ne apropiem de cele 14 zile după Paşte, bilanţul nu o să fie foarte tragic. Aşa sperăm.

Reporter: Ce aţi văzut în aceste zile la oamenii din echipa dumneavoastră?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Că de drept şi de fapt suntem o familie. Ca în orice familie, sunt şi uşoare tensiuni, sunt şi uşoare nemulţumiri, este şi teama. Dar dacă facem bilanţul este o familie bună, este o familie pozitivă, este o familie care a fost la datorie cu toţi membrii ei atunci când a fost nevoie, care nu s-a tras deoparte. Suntem membrii unei famili numeroase dar nu suficiente pentru populaţia deservită, peste 3 milioane de locuitori în  regiunea Bucureşti-Ilfov.  Numărul nostru ar trebui să fie mai mare şi sperăm că se va suplimenta personalul astfel încât timpii de aşteptare să fie cât mai mici.

Reporter: Cum aţi compensat personalul lipsă atunci când a fost cazul,  aţi făcut angajări?

Dr. Alis Grasu, director SABIF: Imediat după declararea stării de urgenţă ne-am ocupat posturile vacante pe care urma să le scoatem la concurs pe perioadă nelimitată. Le-am scos pe perioada determinată, 105 posturi pentru o perioada de 6 luni. Au mai fost 3 persoane care şi-au dat demisia, asta este, şi în locul lor a fost adus personal imediat. Tot personalul este la serviciu fiind anulate concediile, toată lumea este prezentă.

Reporter:  Ce solutii aveţi pentru situaţia in care un numar mai mare de persoane din colectivul dumneavoastră ar intra în izolare?

Dr. Alis Grasu, director SABIF: Am chema dintre cei cărora li s-au selectat deja dosarul şi stau în aşteptare. Un ajutor destul de important l-am primit prin repartizarea către serviciul de ambulanţă a 19 rezidenţi de medicină de familie şi medicină internă.  În această perioadă de izolare la domiciliu oamenii au luat legătura cu medicii de familie mai mult telefonic iar atunci când problemele nu s-au putut rezolva prin telefon a fost nevoie de noi si numărul a fost suplimentat prin aceşti medici rezidenţi de anul III şi anul IV de medicină de familie care au fost foarte disciplinaţi si de mult ajutor.

Reporter: Care sunt solicitările, altele decât COVID-19, pe care le primiţi?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Sunt în continuare colici biliare, colici renale,  viroze sezoniere, cazuri de gripă. Sunt în continuare infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale, pusee de hipertensiune, diabetul zaharat decompensat, chiar şi traumatismul. Ce-i drept, numărul accidentelor rutiere a scăzut pentru că sunt puţine maşini pe strada.

Reporter: Aţi fost solicitaţi pentru atacuri de panică? Pentru că acest experiment al izolării a afectat foarte multe persoane.

Dr. Alis Grasu, director SABIF: Da. Sunt persoane care au fost afectate de izolare, mai ales persoanele care locuiau singure, au apărut şi depresii, au apărut şi atacuri de panică. Şi pentru aceste motive s-a solicitat ambulanţa. Au fost şi mai multe situaţii de violenţă în familie. Că probabil stând atâta vreme izolaţi la domiciliu au început să-şi vadă defectele unii altora sau pur şi simplu apare o presiune şi presiunea asta are diverse forme de manifestare.

Reporter: Ce cauze au atacurile de panică?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Atacurile de panica apar la apariţia primelor semne de viroza, o febra de 37 cu 5, puţină tuse, strănut,  imediat îl duce pe om cu gîndul că ar putea fi o infecţie cu noul coronavirus. Deşi a stat în casa. Dar probabil că a ieşit să îşi cumpere pâine, sau a ieşit să îşi facă puţină aprovizionare. Şi atunci face atac de panică,  că sigur ar putea fi boala, solicită ambulanţa.

Reporter: În aceste zile atât de grele cu care v-aţi confruntat ce aţi reevaluat?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  E imposibil să nu te gândeşti cât de mult bine era anterior stării de urgenţă pe care nu l-ai apreciat,  toţi credeam că aşa e normalitatea şi asta ni se cuvine. Ne supărăm din lucruri de nimic. După această stare de urgenţă cred că mulţi vor reevalua modul de viaţă şi vor aprecia fiecare lucru bun pe care îl avem. Suntem un popor cald, pentru noi toţi îmbrăţişarea, sărutul obrajilor era un semn de de mare apropiere, de dragoste, acum stăm cu toţii la distanţă de 1,5-2 metri iar cel mai adesea nici faţa nu ne-o vedem, stăm cu masca.  Faptul că nu poţi să te duci când vrei, unde vrei... Acum apreciem cât de important era că puteai să mergi să îţi faci cumpărături, puteai să îţi serbezi ziua de naştere, puteai să te bucuri de fiecare clipă liberă după ce plecai de la serviciu, să vizitezi pe oricine  în orice colţ al ţării şi plecai oriunde în lume fără că nimeni să nu îţi impună restricţii.  Vorbim de două luni dar ni s-au părut o veşnicie şi sigur mulţi vor aprecia la adevărata lor valoare toate acele drepturi cu care am fost obişnuiţi şi care am considerat, poate pe bună dreptate, că ni se cuvin. Ştiţi cum este omul, apreciază ce a pierdut atunci când nu mai are şi când e vorba de drepturi şi libertăţi şi de persoane.

Reporter: Aţi avut timp să va gândiţi la ce va urma dacă va fi un nou val la toamnă sau vă concentraţi pe clipă de faţă ?

Dr. Alis Grasu, director SABIF: Ne gândim şi asta face parte din pregătire, suntem conştienţi că ar putea să apară un nou val şi atunci va trebui să ne găsească mai bine decât am fost la primul val. Pe noi,  Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov nu ne-a luat pe nepregătite, la un număr aşa mare de solicitări chiar am făcut faţă, zic eu, bine acestei situaţii dar va trebui să avem materiale de protecţie, să fim şi mai bine pregătiţi pentru perioada din toamnă când ar putea să urmeze cel de-al doilea val.

Reporter: Deja vă pregătiţi de achiziţii?

Dr. Alis Grasu, director SABIF:  Au fost făcute achiziţii, sunt derulate licitaţii, sunt derulate programe de licitaţii deschise astfel încât să fie luate produsele cele mai bune la preţurile cele mai mici la calitatea cea mai bună pe care ne-o dorim.

Reporter: Ce ar trebui să învăţăm din lecţia stării de urgenţă care să ne pregătească pentru confruntarea din toamnă?

Dr. Alis Grasu, director SABIF: Să zicem că am învăţat să fim mai buni, altruişti, empatici, să ne pese de cei de lângă noi. Şi am învăţat să fim riguroşi în ceea ce înseamnă reguli de igienă, am învăţat să apreciem mai mult mediul înconjurător, poate că nu vom mai vedea şerveţele de unică folosinţă aruncate la întâmplare, poate că vom vedea spaţiile publice mai curate şi toate persoanele mai atente cu igiena peronala, este un lucru important. Am învăţat să fim un popor curat, pentru că nu tot poporul era la fel de atent cu regulile de igienă personală, dar toată această perioadă în care a trebuit să fim exageraţi, aproape că ne-am luat pielea de pe noi de atâta spălat, probabil că va duce la un mod de viaţă din ce în ce mai sănătos, zic eu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici