- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (16.06.2009, 17:55)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Agenţiile de presă ar trebui să continue dezvoltarea chiar şi pe perioada crizei
Agenţiile de presă din România ar trebui să continue procesele de dezvoltare şi investiţii chiar şi pe timpul crizei economice, au convenit participanţii la cel de-al doilea panel al ediţiei a patra a Zilei Agenţiilor de Presă, care a fost moderat de Cristian Dimitriu, director general al MEDIAFAX.
70 afișări
Agenţiile de presă ar trebui să continue dezvoltarea chiar şi pe perioada crizei (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Dezvoltarea ar putea fi stopată de această criză financiară prin care trecem cu toţii. Pe de altă parte, orice agenţie care nu se dezvoltă nu va reuşi să satisfacă nevoile clienţilor. Agenţia de presă nu trebuie să se rezume la produsul tradiţional, clasic, standard", a declarat Cristian Dimitriu, director general al MEDIAFAX.
Acesta a explicat că, în decursul ultimului an, MEDIAFAX s-a axat pe extinderea şi consolidarea online (prin lansarea noului site comunicate.mediafax.biz şi prin lansarea versiunii a doua a site-urilor news.mediafax.biz şi mediafax.biz ), pe diversificarea produselor de pe mai multe linii de business (de exemplu, lansarea produsului Bursa Live pentru companii şi a monitorizării web), pe sporirea conţinutului multimedia (prin lansarea serviciului Multimedia al Mediafax Foto) şi pe consolidarea reputaţiei MEDIAFAX pe piaţa furnizorilor de informaţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
-
Un vulcan din Indonezia a erupt. Mai multe localităţi au fost evacuate
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Ion Cristoiu: Cucoanele de la 1877 se dădeau în vînt după ofiţerii ruşi
Cristian Dimitriu a adăugat că agenţia va continua să îşi dezvolte produsul de monitorizare web pe parcursul acestui an.
Subiectele dezbătute la cea de-a doua conferinţă a Zilei Agenţiilor de Presă s-au referit tot la criza financiară şi la posibilitatea agenţiilor de presă de a-şi susţine, pe termen lung, strategia de dezvoltare.
"Eu cred că sincer că există oportunităţi de dezvoltare în timpul crizei", a declarat Carmen Ionescu, redactor-şef al agenţiei Rador. Potrivit acesteia, efectele crizei financiare au început să se resimtă pe piaţa din România în toamna anului trecut, în jurul alegerilor parlamentare, afectând atât clienţii, cât şi organizaţiile media.
"Rând pe rând, clienţii noştri au început să fie afectaţi. Site-urile au fost primele lovite", a spus Ionescu, făcând referire mai ales la scăderea investiţiilor în publicitate.
În ceea ce priveşte strategia adoptată de Rador pentru a combate efectele crizei, Ionescu a făcut referire la replierea şi repoziţionarea pe piaţă. "Am decis să comunicăm mai mult, să ne repliem şi să ne repoziţionăm. Am lansat, de asemenea, două noi produse - Monitorizare tv şi Monitorizare radio", a precizat ea.
"Încercăm să investim şi în tehnologie. Dacă am rămâne pe loc, am fi sinucigaşi", a mai explicat Ionescu, făcând referire la achiziţia unui nou soft de monitorizare audio-video.
Pe zona de marketing, potrivit lui Ionescu, Rador a ales o strategie care vizează fidelizarea clienţilor actuali şi atragerea unor noi clienţi prin flexibilizarea politicii de vânzări şi prin păstrarea unei imagini pozitive.
Pe de altă parte, Cosmin Popa, director general al agenţiei NewsIn, a prezentat produsul Video News Network, despre care consideră că subliniază cel mai bine adaptarea agenţiei la condiţiile pieţei.
Prin acest produs, NewsIn şi Realitatea pun la dispoziţia publisherilor circa 40 de ştiri video pe zi, disponibile pe 60 de site-uri, dintre care 30 reprezintă site-uri din grupul Realitatea Caţavencu şi din reţeaua de site-uri locale Informedia.
La rîndul său, Magda Bunea, director de marketing al Agerpres, a vorbit despre noile tendinţe de pe piaţa agenţiilor de presă, printre care schimbarea de paradigmă, care transformă agenţia din sursă în resursă. Printre alte tendinţe generale de pe piaţă, Bunea a mai menţionat necesitatea de ştiri "hiperlocale", migrarea publicului către platforme neconvenţionale şi o "oboseală" a consumatorului de ştiri.
În ceea ce priveşte strategia împotriva crizei, Bunea crede că este nevoie de un nou format de ştiri care să ofere informaţii de calitate în mod eficient şi unei audienţe sporite.
În ceea ce priveşte politica de preţuri a agenţiilor de presă pe perioada crizei, directorii agenţiilor cred că este nevoie de o strategie mai flexibilă decât în alte perioade. Carmen Ionescu a declarat că Rador a acordat discounturi de 20-30% clienţilor, în timp ce Cosmin Popa a precizat că NewsIn şi-a păstrat politica de acorda un discount maxim de 30%.
"Va rezista pe piaţă cel care va practica preţurile corecte şi va pune în practică rapid produsele necesare", a apreciat Popa.
Cristian Dimitriu a declarat, la rândul său, că MEDIAFAX nu a acordat reduceri pentru produsele destinate mass-media şi a oferit discounturi doar la produsele destinate companiilor.
Ziua Agenţiilor de Presă a debutat cu o masă rotundă dedicată utilizatorilor de ştire de agenţie, "Ştirea de agenţie - informaţie vitală pentru toate tipurile de media?", moderată de Carmen Ionescu, redactor-şef al agenţiei Rador.
Citește pe alephnews.ro: Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Președinta Georgiei a respins prin veto „Legea rusă” votată de Parlament, care a scos mii de oameni în stradă: „E un obstacol în parcursul nostru european”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:09
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
astăzi, 07:44
Ion Cristoiu: Cucoanele de la 1877 se dădeau în vînt după ofiţerii ruşi