- Home
- Cultură-Media
- BRASILIA, (02.08.2010, 10:31)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, inclusă de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial
Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial, duminică, la reuniunea UNESCO care se desfăşoară la Brasilia (Brazilia) până pe 3 august, informează site-ul organizaţiei.
363 afișări
Mănăstirea Suceviţa (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)
Includerea Bisericii Învierii de la Mănăstirea Suceviţa în Patrimoniul Mondial a mai fost discutată şi la întrunirea de anul trecut a Comitetului UNESCO, ca extindere a poziţiei ocupate deja în Lista oganizaţiei de bisericile din nordul Moldovei. Comitetul a decis anul trecut să nu includă această biserică în Lista Patrimoniului Mondial, solicitând completarea documentaţiei. Consiliul Judeţean Suceava a alocat, în noiembrie 2009, comunei Suceviţa, fonduri de 50.000 de lei pentru finanţarea planului de urbanism general necesar pentru documentaţia de bază în vederea includerii Bisericii Învierii de la Mănăstirea Suceviţa în patrimoniul UNESCO.
ULTIMELE ȘTIRI
-
IQ-ul tinerilor stagnează încă din anul 2000. Care sunt cauzele
-
A ordonat Putin uciderea lui Navalnîi? Iată ce arată evaluarea agenţiilor de informaţii americane
-
Mare economist maghiar: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România!"
-
Veşti bune pentru milioane de români. Poşta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai
Având zidurile exterioare acoperite în întregime, în secolele al 15-lea şi al 16-lea, cu picturi inspirate direct din arta bizantină, cele şapte biserici din nordul Moldovei sunt unice în Europa. Picturile sunt de o compoziţie excepţională, elegante, iar armonia culorilor se îmbină perfect cu împrejurimile rurale, potrivit site-ului UNESCO. Bisericile din Moldova au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial în 1993. Biserica Învierii completează acest complex. Zidurile interioare şi exterioare sunt în întregime decorate cu picturi datând de la sfârşitul secolului al 16-lea. Biserica este situată în interiorul Mănăstirii Suceviţa şi este singura care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Climax.
Din România, pe Lista UNESCO se află deja, alături de bisericile din nordul Moldovei (1993), Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (inclusă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).
Tot duminică, la cea de-a 34-a convenţie a UNESCO ce are loc la Brasilia (Brazilia), în perioada 25 iulie - 3 august, Comitetul Patrimoniului Mondial a inclus în lista sa alte două extensii - Oraşul Graz - Centrul istoric şi Schloss Eggenberg (extensie a sitului "Oraşul Graz - Centrul istoric) (Austria) şi ansamblul paleolitic din Siega Verde (extensie a "siturilor de artă preistorice din Côa Valley") (Portugalia, Spania).
Graz - Centrul istoric a fost inclus în Lista Patrimoniului UNESCO în 1999, iar extensia de anul acesta implică Schloss Eggenberg, castelul situat la aproximativ 3 kilometri la vest de centrul istoric al Graz. Schloss Eggenberg a fost construit după 1625, pe locul unui alt castel, ca reşedinţă oficială a ducelui Hans Ulrich von Eggenberg (1568 - 1634), una dintre cele mai mari personalităţi politice ale Austriei secolului al 17-lea. Schloss Eggenberg este foarte bine conservat, purtând influenţa Renaşterii italiene şi a perioadei baroce.
Ansamblul paleolitic de la Siega Verde (Spania) este o extensie a ansamblului de la Côa Valley, Portugalia, înscris în Lista Patrimoniului Mondial în 1998. Este vorba, mai precis, de un grup de peşteri din paleoliticul târziu (22.000 - 10.000 î.e.n.), unde se găsesc cele mai uimitoare exemple de forme de artă veche. Zona arheologică de la Siega Verde, din regiunea Castilla y León, include 645 de desene realizate pe o stâncă impresionantă. Desenele sunt majoritar figurative, reprezentând animale, unele sunt schematice, dar au fost identificate şi figuri geometrice. Aici se găsesc cele mai uimitoare forme de artă paleolitică în aer liber din Peninsula Iberică.
Cele trei situri fac parte din cele 41 de propuneri care au fost făcute anul acesta pentru Lista Patrimoniului Mondial. Alături de ele au fost incluse anul acesta alte 17 situri naturale, culturale şi mixte din Sri Lanka, SUA, Tanzania, Arabia Saudită, Australia, India, Iran (2 propuneri), Insulele Marshall, Coreea de Sud, Vietnam, China, Tadjikistan, Franţa, Olanda, Germania şi Norvegia.
În prezent, Lista Patrimoniului Mondial UNESCO numără 907 situri de "valoare universală excepţională", aflate în 148 de ţări.
Citește pe alephnews.ro: Shakira numește monogamia o „utopie”. Ce spune cântăreața la doi ani de la despărțirea de Piqué
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe