Compania de media Time Inc. şi-ar putea schimba numele. Noi strategii în vederea competitivităţii

Membrii conducerii Time Inc. (TIME 0.00%) s-au întâlnit pentru a discuta un potenţial rebranding al companiei care ar putea include schimbarea numelui corporaţiei de media, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

96 afișări
Imaginea articolului Compania de media Time Inc. şi-ar putea schimba numele. Noi strategii în vederea competitivităţii

Compania de media Time Inc. şi-ar putea schimba numele. Noi strategii în vederea competitivităţii

O astfel de mişcare ar putea fi îndreptată către partenerii de afaceri şi de marketing ai Time Inc. fiind menită să repoziţioneze compania în sfera companiilor moderne de media cu conţinut digital şi video crescut.

“Suntem enuziasmaţi de strategia noastră de afaceri şi de acest momentm, şi suntem în primele etape ale unui efort de rebranding în calitate de companie mass-media modernă cu afaceri în sfera digitală şi video”, a declarat un purtător de cuvânt al Time Inc.

Time Inc. nu doreşte să schimbe numele niciuneia din revistele companiei precum TIME, People, Sports Illustrated şi Fortune. Time Inc. ar mai putea lansa şi o campanie majoră de rebranding care ar repoziţiona compania fără a-i modifica numele, a mai declarat o sursă apropiată firmei.

Deşi nicio decizie nu a fost luată în acest sens, Time Inc. a purtat discuţii cu unele dintre firmele de branding pentru a înţelege mai bine cum ar aborda respectivele companii procedura unui eventual rebranding.

Printre numele luate în considerarea de Time Inc. se numără “Life,” deşi un participant la discuţiile interne din companie a declarat că este prematur să se sugereze faptul că Time Inc. şi-ar putea shimba numele.

“Life” este titlul unei foste reviste pe teme de fotojurnalism, care a avut apogeul la mijlocul secolului XX.

A lăsa în urma unul dintre cele mai iconice branduri ale mass-mediei americane ar fi o mişcare dramatică, simbolică pentru felul în care companiile din domeniu au fost complet detronate de creşterea sectorului de digital media.

Time Inc. a fost co-fondată de Henry Luce şi Briton Hadden, care a publicat primul număr al revistei Time în 1923.

Time Inc., care s-a confruntat cu scăderea publicaţiilor tipărite, similar cu restul industriei, a încheiat recent discuţiile cu potenţialii cumpărători ai companiei. Time Inc. a pus accentul pe investiţiile din sfera digitală, inclusiv în cumpărarea de la începutul anului a Adelphic Inc., o platformă automată de achiziţionare de publicitate, şi pe lansarea unor noi branduri video precum The Pretty, adresat tinerelor femei.

Luna trecută, într-o încercare majoră de restructurare, compania a declarat că renunţă la 300 de slujbe din SUA şi din străinătate, adică la 4% din forţa de muncă a companiei.

Ideea rebrandingului a pornit la nivel intern ca parte a strategiei de progres a companiei. A schimba numele companiei poate fi o chestiune riscantă, după cum au păţit şi alte companii media.

Fusion Media Group, parte a Univision Communications, a declarat că în această lună publicaţia digitală Fusion se va schimba în site-ul de politică şi de şiri “Splinter,” începând cu 24 iulie.

În iunie, Verizon Communications Inc. a realizat o fuziune între AOL şi Yahoo şi a creat o entitate de publicitate denumită Oath. De asemenea, în 2016, Tribune Publishing, care cuprinde ziare precum The Los Angeles Times şi The Chicago Tribune, şi-a schimbat numele în Tronc ca parte a unei noi orientări către zona de digital.

Schimbările nu au reuşit să câştige masiv printre utilizatorii de social media, dar companiile şi-au apărat alegerile făcute.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici