Dan Diaconescu nu mai poate realiza "OTV Live" la România TV. Programul, înlocuit cu ştiri şi reluări

Dan Diaconescu, care şi-a depus luni candidatura la alegerile prezidenţiale, nu mai poate realiza programul "OTV Live" la România TV, întrucât legislaţia audiovizualului nu îi permite acest lucru, televiziunea urmând să difuzeze în locul acestuia ştiri şi emisiuni în reluare.

2844 afișări
Imaginea articolului Dan Diaconescu nu mai poate realiza "OTV Live" la România TV. Programul, înlocuit cu ştiri şi reluări

Dan Diaconescu nu mai poate realiza "OTV Live" la România TV. Programul, înlocuit cu ştiri şi reluări

Contactată luni de agenţia MEDIAFAX, Roxana Niculescu, directorul de programe al România TV, a declarat că televiziunea va respecta legislaţia audiovizualului în cazul lui Dan Diaconescu.

"Vom respecta legea şi decizia CNA. Odată cu campania electorală şi cu eventuala candidatură a lui Dan Diaconescu, România TV va difuza jurnale de ştiri şi emisiuni în reluare în timpul nopţii", a spus Roxana Niculescu.

România TV nu a modificat încă programul din această săptămână publicat pe site-ul său. Astfel, potrivit site-ului România TV, "OTV Live" cu Dan Diaconescu este difuzat în această săptămână zilnic, între orele 00.10 - 06.00.

Potrivit articolului 68 din Codul audiovizualului, "radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de ştiri şi dezbateri prezentate sau moderate de oameni politici care deţin funcţii sau demnităţi publice ori purtători de cuvânt ai instituţiilor publice, precum şi de persoane desemnate public să candideze sau care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale".

De asemenea, Decizia CNA numărul 528 din 11 septembrie 2014 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României prevede că, "în perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii acestora, precum şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi".

Potrivit aceleiaşi decizii, candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi şi care deţin funcţii în instituţii şi/sau autorităţi publice pot avea intervenţii, în direct sau înregistrate, şi în alte emisiuni decât cele electorale, strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor; în aceste situaţii radiodifuzorii au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii.

În timpul campaniei electorale, programele politice ale candidaţilor, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral pot fi prezentate numai în următoarele tipuri de emisiuni: de promovare electorală, de dezbatere electorală şi informative.

Comitetul Naţional Executiv al PPDD l-a validat, pe 16 septembrie, pe Dan Diaconescu drept candidatul oficial al partidului la alegerile prezidenţiale. Semnăturile necesare susţinerii candidaturii lui Dan Diaconescu au fost depuse la Biroul Electoral Central (BEC) luni după-amiază. Candidatura va rămâne definitivă după ce va fi validată de BEC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici