- Home
- Cultură-Media
- PARIS, (18.12.2008, 16:36)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Desene semnate de Leonardo da Vinci, descoperite pe spatele uneia dintre picturile sale
Trei desene care ar putea aparţine lui Leonardo da Vinci au fost descoperite pe spatele tabloului "Fecioara cu Pruncul Iisus şi Sfânta Ana", al celebrului maestru florentin, expus la muzeul Luvru din Paris, a anunţat, joi, instituţia.
519 afișări
Desene semnate de Leonardo da Vinci, descoperite pe spatele uneia dintre picturile sale
În momentul în care a ridicat tabloul, pentru a-l transporta la un laborator, unde urma să fie analizat, un specialist al departamentului de pictură de la muzeul Luvru "a descoperit pe spatele acestuia două desene, puţin vizibile, reprezentând un cap de cal şi o jumătate de craniu", a anunţat conducerea instituţiei.
Examinările amănunţite, efectuate în colaborare cu Centrul de Cercetare şi Restaurare a Muzeelor din Franţa, au confirmat prezenţa acestor două desene şi au relevat existenţa unui al treilea, reprezentându-l pe Iisus copil jucându-se cu un miel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Raisi s-a prăbușit în nord-vestul țării
-
Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
"Chiar dacă stilul acestor desene seamănă cu cel al lui Leonardo da Vinci, cercetările vor continua, pentru a descifra originea lor", a precizat muzeul parizian.
Desenele sunt schiţate pe un panou din lemn de plop, format din patru plăcuţe verticale. Dificil de observat cu ochiul liber, desenele au putut fi fotografiate cu ajutorul unei camere cu infraroşu.
Capul de cal, înalt de 18 centimetri şi lat de 10 centimetri, este orientat spre stânga.
Al doilea desen este o schiţă de 16,5 x 10 centimetri şi reprezintă o jumătate de craniu, cu o cavitate orbitală, o parte din cavitatea nazală şi o jumătate de mandibulă.
Desenul de pe a patra plăcuţă este aproape invizibil cu ochiul liber. El are o înălţime de 15 centimetri şi îl arată pe Iisus copil cu capul uşor întors spre dreapta, jucându-se cu un miel. Acest desen pare să fie o schiţă a lui Iisus pentru tabloul "Fecioara cu Pruncul Iisus şi Sfânta Ana", au declarat specialiştii francezi.
Această descoperire este excepţională, deoarece desenele executate pe spatele unor tablouri finisate sunt foarte rare şi, până în prezent, nicio astfel de schiţă de Leonardo da Vinci nu a fost descoperită, potrivit muzeului Luvru.
Citește pe alephnews.ro: Zelenski: „Rusia ar putea intensifica atacurile în Ucraina”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
PROSPORT.RO
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
CANCAN.RO
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe