- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (12.03.2015, 14:43)
- Diana Pârvulescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lupta cu prejudecăţile: despre feminism şi drepturile minorităţilor sexuale, la Festivalul NexT
Drepturile minorităţilor sexuale şi prejudecăţile care persistă în societatea actuală vor fi discutate, pentru al doilea an, în secţiunea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali), la Festivalul NexT, agenda politică a evenimentului fiind completată de o nouă categorie, NexT Is Feminist.
247 afișări
Lupta cu prejudecăţile: despre feminism şi drepturile minorităţilor sexuale, la Festivalul NexT
Astfel, în perioada 15 - 19 aprilie, la Cinema Studio, cinema Elvira Popescu şi CinemaPRO, NexT va prezenta, în secţiunea NexT Is Feminist, o selecţie de filme care ating subiecte sensibile privind rolul şi statutul femeii în prezent, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
"NexT Is Feminist nu cere din partea spectatorilor o iniţiere în feminism, doar o deschidere către recunoaşterea unor inechităţi sociale şi spre probleme specific feminine, dar m-aş bucura dacă i-ar provoca să înţeleagă mai bine ce e feminismul", a spus criticul Irina Trocan, care semnează selecţia festivalului alături de Andrei Rus.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
-
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
-
ZF: 10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani
-
Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut
Selecţionate şi/sau premiate deja în festivaluri, scurtmetrajele din NexT Is Feminist fie invită la compasiune - "To Sasha With Love", de Alexandra Dashina, un film duios cu o fată timidă, "El canto", de Ines Sedan, o animaţie caldă şi tulburătoare despre viaţa conjugală -, fie ating subiecte sensibile privind rolul femeilor în societate - "Beach Flags", de Sarah Saidan, pleacă de la competitivitatea participantelor într-un concurs iranian pentru fete-salvamar şi ajunge la o imagine mai largă şi terifiantă despre privarea de libertate a unei categorii de femei.
"When Will You Be Back?", de Alex Casianov, este un film polonez despre o mamă tânără care nu vrea să renunţe la ambiţia de a fi actriţă, "An Open Letter to Feminist Trolls", de Melissa Fabello, enumeră etichetele misogine puse frecvent femeilor şi explică cu răbdare de ce orice feministă le-ar râde în nas, iar "Bad at Dancing", de Joanna Arnow, cu voyeurismul şi umorul său sec, le cere spectatorilor să-şi ia o oarecare distanţă faţă de protagoniste. Filmele din NexT Is Feminist vor rula pe 17 aprilie, la Cinema Elvira Popescu.
Secţiunea LGBT cuprinde şase filme provocatoare, toate proiectate într-o singură seară, pe 15 aprilie, în Club Control. "Beast" este un gag vizual scurt, "While The Unicorn Is Watching Me", de Shanti Masud, este cinema queer plin de umor şi ingeniozitate despre un tânăr a cărui locuinţă se transformă într-o grădină a plăcerilor, iar "Hermes & Aphrodite", de Gregor Zootzky, este o animaţie despre o lume mai dreaptă şi tolerantă decât cea în care trăim.
După ce a concurat anul trecut cu "Film for a Blind Poet", Gustavo Vinagre se întoarce la NexT cu "Nova Dubai", un film în care se implică, fără inhibiţii, ca regizor şi actor. Regizorul Oren Adaf este şi el protagonist în "In Praise of the Day", o peliculă îndrăzneaţă şi emoţionantă despre un tânăr dispus la orice pentru un telefon, ca să-şi sune mama înainte de Sabat. Un film tăios despre conflictul între generaţii, "Heiraten", de Nossa Schäfer" redă discuţia unei lesbiene cu bunica ei.
Festivalul Internaţional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), Institutului Cultural Român (ICR) şi al Programului Europa Creativă - Sub-Programul MEDIA al Uniunii Europene.
Citeşte şi:
Concursul The Pitch revine la Festivalul de Film NexT: 5.000 de euro pentru un scurtmetraj
Citește pe alephnews.ro: „Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
Citește pe www.zf.ro: Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe