Muzeul din Salzburg, cel mai bun din Europa - GALERIE FOTO

Muzeul Salzburg Neue Residenz a câştigat premiul Muzeul European al Anului, iar Muzeul Astra din Sibiu a fost recompensat cu o diplomă de recunoaştere a valorii, la gala premiilor EMYA, acordate de Forumul European al Muzeelor, sâmbătă, la Bursa (Turcia).

208 afișări
Imaginea articolului Muzeul din Salzburg, cel mai bun din Europa - GALERIE FOTO

Muzeul din Salzburg, cel mai bun din Europa (Imagine: www.smca.at)

GALERIE FOTO

"Din 52 de competitori, 30 am fost selecţionaţi şi am primit această diplomă de onoare (...), încadrându-ne în elita muzeologiei europene din 2008", a declarat pentru MEDIAFAX Corneliu Bucur, directorul Muzeului Astra.

El a mai spus că, în competiţia care a desemnat câştigător Muzeul din Salzburg, elementul vizat a fost coeficientul de originalitate al instituţiilor participante.

În concurs s-au înscris 52 de instituţii muzeale din 25 de ţări.

Muzeul Astra din Sibiu se desfăşoară pe o suprafaţă de 96 de hectare, străbătută de 10 kilometri de alei, în care sunt prezentate două expoziţii permanente, distincte, ce prezintă lumea de ieri a satului românesc - Muzeul Etnografic în aer liber şi expoziţia de sculptură modernă în lemn, cu opere realizate de reputaţi artişti români şi străini, inspirate din universul satului tradiţional.

European Museum Forum (Forumul European al Muzeelor) este o fundaţie independentă, înfiinţată în 1977 de Kenneth Hudson, care funcţionează în Marea Britanie ca un trust caritabil sub auspiciile Consiliului Europei şi patronajul Reginei Fabiola a Belgiei.

Funcţionalitatea fundaţiei este asigurată de un comitet de 15 experţi din 12 ţări şi din 32 de corespondenţi naţionali, conduşi de un preşedinte - Sir Neil Cossons.

Premiul Muzeul European al anului este acordat, anual, instituţiei care dă dovadă de o întreprindere şi o inovaţie surprinzătoare, capabile să influenţeze semnificativ alte muzee naţionale şi internaţionale.

Trofeul constă într-o statuetă - "The Egg/ Oul" - de Henry Moore şi a fost acordat începând cu 1977. Până în prezent, mai mult de 1.500 de muzee din 40 de ţări au luat parte la competiţia EMYA.

Din România, înainte de Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu, au mai fost înscrise în competiţia EMYA doar două muzee, respectiv Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti şi Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia. În 1996, premiul EMYA a fost câştigat de Muzeul Ţăranului Român.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici