- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (26.01.2012, 15:45)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O statuie dedicată prinţului Rainier al III-lea de Monaco va fi amplasată în Bucureşti
O statuie din bronz dedicată prinţului Rainier al III-lea de Monaco, realizată de sculptorul Ionel Stoicescu, a fost finanţată de Primăria Capitalei cu o sumă de 700.000 de lei şi va fi amplasată în Bucureşti.
1151 afișări
O statuie dedicată prinţului Rainier al III-lea de Monaco va fi amplasată în Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT), o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, i-a alocat o sumă de 700.000 de lei (fără TVA) sculptorului Ionel Stoicescu, pentru a realiza o statuie din bronz dedicată prinţului Rainier al III-lea de Monaco, potrivit unui anunţ de atribuire postat recent pe site-ul e-licitatie.ro.
Sculptorul, autor al conceptului plastic, trebuie să realizeze în bronz, la dimensiune naturală, statuia ce îl reprezintă pe prinţul Rainier al III-lea de Monaco. Statuia este o componentă a ansamblului monumental dedicat prinţului Rainier.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
-
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
-
Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate
-
Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată
Contractul i-a fost atribuit pe 12 decembrie 2011 artistului Ionel Stoicescu, prin negociere, criteriul de atribuire fiind "preţul cel mai scăzut". Pentru atribuirea acestui contract a fost depusă o singură ofertă.
Sculptorul Ionel Stoicescu şi reprezentanţii AMPT nu au putut fi contactaţi de MEDIAFAX până la ora difuzării acestei ştiri, pentru a preciza unde şi când va fi amplasată statuia prinţului Rainier al III-lea de Monaco.
Însă, într-un anunţ postat pe site-ul AMPT, se spune că "pentru monumentul dedicat prinţului Rainier al III-lea de Monaco, care prezintă mai multe scene de circ, s-a propus (pentru amplasare, n.r.) spaţiul verde din faţa Circului Globus".
Prinţul Rainier al III-lea de Monaco (31 mai 1923 - 6 aprilie 2005) a condus timp de peste 55 de ani Principatul de Monaco, fapt considerat un record de longevitate printre monarhiile europene. El a fost fiul prinţesei Charlotte de Monaco şi tatăl prinţului Albert al II-lea de Monaco. În 1956, Rainier s-a căsătorit cu actriţa americană câştigătoare a unui premiu Oscar Grace Kelly.
Ionel Stoicescu a restaurat de-a lungul timpului mai multe monumente, printre care "Dinicu Golescu", "Dr. C.I. Istrati", "Mihail Cantacuzino" şi "Monumentul trupelor de geniu". Totodată, el este autorul Monumentului Fondatorilor Uniunii Europene din Bucureşti şi a mai realizat un monument reprezentându-l pe Panait Istrati, finanţat de Primăria Capitalei cu o sumă de 745.000 de lei şi care va fi amplasat în Parcul Herăstrău din Bucureşti. De asemenea, Ionel Stoicescu va realiza un bust din bronz reprezentându-l pe dramaturgul român Ion Luca Caragiale, care a fost finanţat în decembrie 2010 de Primăria Capitalei cu o sumă de 600.000 de lei şi va fi amplasat în Bucureşti.
Potrivit site-ului Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, şase sculpturi noi - dedicate lui Gheorghe Dinică, prinţul Rainier al III-lea de Monaco, Mircea Eliade, Emil Cioran, Hortensia Papadat-Bengescu şi Avram Iancu - vor fi amplasate în Bucureşti, în urma unor concursuri de soluţii organizate de instituţie. Personalităţile cărora le vor fi dedicate aceste monumente au fost alese anul trecut de Consiliul Ştiinţific Consultativ al AMPT. Din acest Consiliu fac parte personalităţi precum Răzvan Theodorescu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, criticii de artă Radu Varia şi Ruxandra Garofeanu şi arhitectul-şef al Capitalei Gheorghe Pătraşcu, se mai spune pe site-ul AMPT.
În afară de contractul atribuit lui Ionel Stoicescu pentru realizarea statuii dedicate prinţului Rainier al III-lea de Monaco, AMPT a atribuit recent şi un contract, cu o valoare totală de 439.516 lei (fără TVA), sculptorului Dragoş Cătălin Munteanu, pentru realizarea unui bust din bronz al actorului Gheorghe Dinică, care va fi amplasat în faţa Teatrului de Comedie din Bucureşti.
Citește pe alephnews.ro: Beyoncé va face show la ediția din 2024 a MTV Video Music Awards. Când va fi difuzat spectacolul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Irakul incriminează relaţiile între persoane de acelaşi sex. Pedeapsa maximă este 15 ani de închisoare
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe