- Home
- Cultură-Media
- AVIGNON, (13.07.2015, 18:30)
- Departamentul Life
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Spectacolul "Alpenstock", cu Victoria Cociaş, Vlad Rădescu şi Pavel Bârsan, la Avignon Off 2015
Spectacolul "Alpenstock", cu Victoria Cociaş, Vlad Rădescu şi Pavel Bârsan, este prezentat la Teatrul Atelier 44 din Avignon, în cadrul Festivalului Off 2015.
90 afișări
Spectacolul "Alpenstock", cu Victoria Cociaş, Vlad Rădescu şi Pavel Bârsan, la Avignon Off 2015 (Imagine: Facebook)
După o absenţă de câţiva ani, Aradul se află din nou la Avignon, printr-o iniţiativă a Asociaţiei "Thespis", cu sprjinul financiar al noului Centru Municipal de Cultură din Arad. Astfel, un grup de artişti din Bucureşti şi Arad susţin zilele acestea un spectacol la Teatrul Atelier 44 din Avignon în cadrul Festivalului Off 2015 - "Cel mai mare teatru din lume", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Actorii Victoria Cociaş, Vlad Rădescu şi Pavel Bârsan sunt protagoniştii spectacolului "Alpenstock", de Remi De Vos, un dramaturg francez aflat în vogă la ora actuală. Spectacolul a fost bine primit de la primele reprezentaţii şi, de două zile, este jucat cu sala plină, conform sursei citate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vacanțele îi sperie pe italieni. 40% dintre ei sunt anxioși pentru că nu știu unde merg la vară
-
Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari
-
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde să vizeze Moldova şi Georgia
-
Rusia a pus ochii pe Marea Baltică
Spectacolul "Alpenstock" are ca temă intoleranţa şi xenofobia şi are la bază unul dintre cele mai jucate texte ale dramaturgului francez. Regia spectacolului este semnată de Erno Tapasto, pentru varianta română, şi a primit sprijinul benevol al regizorului Radu Dinulescu, pentru varianta în limba franceză şi pentru organizarea turneului.
Anul acesta sunt prezente în festival, cu peste 1.400 de spectacole diferite, în afară de Franţa, încă 25 de ţări.
Atelier 44 este o sală studio, de 50 de locuri, cu un spaţiu de joc generos. Acest teatru primeşte spectacole din România încă din 2007, iar în acest spaţiu au fost prezentate şi spectacole pentru copii, tot producţii arădene, între care "Crăiasa zăpezii" de Hans Christian Andersen, în regia lui Victor-Ioan Frunză, o producţie a Teatrului de Marionete Arad, în 2007, şi "Fabuloasa călătorie a domnului Nostoc", de Patrice Seiler, în regia lui Radu Dinulescu, o producţie a Teatrului Clasic "Ioan Slavici", în 2012.
Victoria Cociaş şi Pavel Bârsan au mai reprezentat Aradul la Avignon în 2008 cu ocazia reluării spectacolului "Hymnus" de Georgy Schwajda, în regia lui Radu Dinulescu, care în 2007 a primit premiul presei "Coup de cœur de la presse", acordat de ziariştii din Avignon, cea mai mare distincţie a Festivalului Off.
Victoria Cociaş a fost prezentă şi a reprezentat cultura arădeană la Avignon şi în 2004 cu spectacolul "Scrisoare de dragoste ca un supliciu chinez" de Fernando Arabal - o producţie a Teatrului Nottara şi a fostei Case de Cultură a Municipiului Arad; în 2005, cu "Milla" de Bernard Proust; în 2006, alături de Claudiu Bleonţ, cu "Caii la fereastră" de Matei Vişniec - producţie a Teatrului Clasic "Ioan Slavici" din Arad; în 2007, tot alături de Claudiu Bleonţ, cu "Hymnus" de Georgy Schwajda, producţie a Teatrului "Fani Tardini" din Galaţi şi a Casei de Cultură Arad.
Asociaţia Thespis a câştigat două proiecte de finanţare în cadrul licitaţiei de proiecte culturale derulată în primăvara acestui an, unul pentru producţia şi reprezentarea spectacolului "Alpenstock", în limba română şi un al doilea proiect pentru prezentarea spectacolului, în variantă franceză, la Festivalul Off de la Avignon.
Turneul de la Avignon se înscrie în efortul general al instituţiilor culturale din Arad de a sprijini iniţiativa Consiliului Local şi a Primăriei din Arad de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021.
Managerul acestui proiect este regizorul de film Radu Gabrea. Spectacolul se află la Avignon şi sub egida Institutului Cultural Român la Paris.
Citește pe alephnews.ro: „Pregătiți-vă”: Guvernul britanic lansează un site menit să-i ajute pe oameni să supraviețuiască în situații de criză, inclusiv o nouă pandemie. Care sunt obiectele „esențiale”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nikki Haley spune că va vota cu Donald Trump, fostul ei rival: „N-a fost perfect, dar Biden e o catastrofă”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Destinaţia turistică superbă, unde plaja este la o distanţă de mai puţin de o oră de pârtia de schi - GALERIE FOTO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate călugări! Transformarea fizică e incredibilă și e imposibil de recunoscut, la 52 de ani
PROSPORT.RO
Descoperirea UNICĂ din România. Are peste 40.000 de ani vechime și i-a lăsat fără cuvinte pe specialiștii din Europa
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe